VIDEO Cine este tânăra înotătoare lovită după ce a prins crucea de Bobotează. Decizia ÎPS Teodosie în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antoanele Manac şi IPS Teodosie                                           FOTO: Arhiepiscopia Tomisului

Tânăra are 24 de ani şi este din Constanţa. La vârsta de 4 ani părinţii au înscris-o la cursuri de înot, iar de atunci a ajuns să „iubească apa”.

Antoanela Manac are 24 de ani şi este din Constanţa. Tânăra s-a aruncat luni, 6 ianuarie, în valurile mării pentru a prinde una dintre cele trei cruci de lemn aruncate de ÎPS Teodosie. A reuşit acest lucru, dar imediat un alt înotător a lovit-o şi i-a luat crucea din mână.

„Eu am ajuns la cruce, am pus mâna pe ea, el a venit, mi-a luat-o din mână. Cei care erau cu ÎPS în barcă au văzut foarte clar că eu am luat crucea. Am ridicat-o, iar el a venit şi mi-a smuls crucea. I-am spus să mi-o dea înapoi şi a început să mă lovească cu pumnii şi picioarele, apoi a plecat de lângă mine”, spune Antoanela.

ÎPS Teodosie a transmis, prin intermediul biroului de presă că „fata va primi o cruce identică cu cele de azi (din ziua de Bobotează n.red.), ca restauraţie morală faţă de ceea ce a păţit”.

Antoanela Manac este sportivă de performanţă, componentă a Lotului Naţional de Triatlon, campioană naţională şi balcanică la Triathlon şi Duathlon.

„La 4 ani, părinţii mei m-au înscris la cursuri de înot şi, chiar dacă eram foarte speriată la început de faptul că bazinul era destul de adânc, am ajuns să iubesc apă. Dintr-o simplă joacă am trecut la sportul de performanţă şi, la prima mea participare la o competiţie oficială, un concurs internaţional pentru copii şi juniori, am câştigat trei medalii de aur”, povesteşte sportiva pe pagina sa de Facebook.

                    Antoanela Manac SURSA FOTO: FB/Antoanela Manac

Pentru ea, înotul este mai mult decât un sport, este o adevărată pasiune. „Iar pasiunea m-a ajutat să merg mereu înainte, să iau startul la numeroase competiţii interne şi internaţionale şi zestrea de medalii a crescut spectaculos. Am căpătat experienţă şi mi-am conturat un palmares bogat, devenind campioană şi vicecampioană naţională la diferite categorii de vârstă în probele scurte de 50 şi 100 de metri craul, componentă a lotului naţional al României, dar şi învingătoare în numeroase concursuri naţionale în bazin şi în ape deschise”, mai scrie Antoanela.

               Antoanela Manac SURSA FOTO: FB/Antoanela Manac

Vrea să participe la cât mai multe concursuri internaţionale, să obţină medalii şi să promoveze triatlonul în ţară. Mai are un obiectiv îndrăzneţ: să reprezinte România în proba de triatlon de la Jocurile Olimpice! La Tokyo, în 2020.

VIDEO: Momentul în care crucea îi este luată din mână. Sursa: Arhiepiscopia Tomisului

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Înotătoare bătută după ce a prins o cruce aruncată în mare de ÎPS Teodosie. „Mi-a smuls-o din mână şi m-a lovit cu pumnii“

FOTO Noapte albă la Arhiepiscopia Tomisului. Cum s-a îmbuteliat aghiasma în PET-uri, în faţa Catedralei

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%