VIDEO Ce spun cunoscuţi DJ români despre muzica 8D, efectul sonor care dă stări extreme: „O porţie de transpiraţie rece combinată cu o senzaţie de vertij“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Shutterstock

Un efect muzical numit 8D ia prin surprindere ascultătorilor, cărora le dă reacţii diferite. Unora le place senzaţia din cale-afară, altora li se pare că îţi dă stări de greaţă. Producătorii mizează pe un truc care face ca sunetul să circule precum un impuls electric, dus-întors, prin capul tău.

Efectul 8D este folosit pentru a remixa piese celebre şi a le face să se audă, la căşti, din 8 direcţii.

Întocmai ca la cinematograf, unde spectatorul îşi pune ochelari speciali pentru a decripta imaginea (care altfel se vede blurată) şi a intra în atmoferă ca într-un mediu real, ascultătorii trebuie să-şi pună la urechi căştile audio pentru a simţi întreaga experienţă 8D.

Pe Youtube există un canal dedicat acestui tip de muzică, 8D Tunes, cu aproape 3 milioane de utilizatori înscrişi.

Un mic experiment, la care „Adevărul“ i-a invitat pe câţiva profesionişti ai muzicii, a revelat că impresiile sunt împărţite. Dacă unor pasionaţi de muzică de club sau doar de muzică ritmată, 8D-ul li se pare fantastic, altor cunoscători nu le place deloc - ba chiar le dă o senzaţie neplăcută. 

Petru Stratulat, realizator de emisiuni muzicale la Radio Guerrilla şi creatorul Lounge Avenue, a fost neimpresionat de 8D. „Acest sunet care se plimbă stânga-dreapta a fost folosit la un moment dat pentru nişte efecte, nu pentru toată melodia. Dar nu se mai foloseşte decât foarte rar cu vreun efect. Mi se pare prea artificial. Nu simt o latură umană. Sigur că sunt subiectiv, dar asta e percepţia mea. Melodiile atât de artificiale nu se numără printre preferatele mele“, a decretat Petru Stratulat.

Muzica este ameţitoare şi această percepţie de vertij a avut-o la ascultare şi omul de radio Mihai Dinu, fondatorul Eclectic FM. „Dacă vrei o porţie de transpiraţie rece combinată cu o senzaţie de vertij şi greaţă, o poţi avea, gratis, ascultând piese în 8D. Poziţia ta este fixă, iar muzica se învârte în jurul tău, ai senzaţia că solistul vocal este în cameră cu tine şi se mişcă dintr-o parte în alta. Cool, mai puţin starea de greaţă“, a fost verdictul lui Mihai Dinu. 

Alex Vidia, radio DJ la Kiss FM, a fost amuzat de procedeul 8D, dar atrage atenţia că ascultatul acestei muzici poate fi dăunător. „Dacă asculţi material 8D când mergi cu bicicleta, trebuie să ai asigurare de viaţă sau măcar CASCO. La birou se va întreba şeful cine a pus etnobotanice în filtrul de cafea. E un truc de producţie. Unul uşor inutil. E spectaculos iniţial, dar apoi devine previzibil. Iar efectul îmi pare periculos“, consideră Alex. El recunoaşte că nu ar practica vreo versiune extinsă a acestui nou efect muzical pentru simplul fapt că îţi dă stări de rău. „Dacă vrea ascultătorul să se învârtă casa cu el, recomand un telefon neaşteptat de la bancă. E mai eficient. Iar, e o joacă. Merită un share-două ca să le strici mobila prietenilor şi să le aduci aminte că leucoplastul îşi are locul sănătos în casă. Ca profesionist nu sunt impresionat. Ce face respectivul producător (amator ori profesionist) e să strice melodia“, a conchis Alex Vidia.

Unui DJ (povestitor de muzici, cum se prezintă) i-a plăcut, însă, la nebunie muzica 8D. „M-a impresionat senzaţia. Ţi se plimbă muzica în cap, la propriu, de la o ureche la alta“, a exclamat Alex Bogheanu (Alexincase), rezident la Vinyl, Rum, Tapas and Wine. El s-a arătat interesat de noua experienţă spunând că ar fi curios să cunoască mai multe despre acest efect. „Wow! Chiar e o experienţă tare de tot!! Nu îţi mai trebuie nimic, muzica te inundă, efectiv! Eu personal aş face un studiu aprofundat pe aşa ceva. Observ că deja se refac piesele vechi în 8D. O să rumeg puţin asta, chiar pare interesant tare!! La prima vedere, sau audiţie mai bine zis, pot să zic ca m-a impresionat feelingul. E ca şi cum ţi se plimba muzica în cap, la propriu, de la o ureche la cealaltă. Nici nu vreau să mă gândesc cum s-ar auzi pe un sistem de sunet corespunzător“, spune Alex Bogheanu. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO VIDEO Casa Muzicii, încântătoarea surpriză pentru români din inima Vienei. Cum este onorată România la etajul marilor compozitori

FOTO VIDEO Celebrul vals „Valurile Dunării“ a ajuns imnul morţii în Coreea. Artista care a cântat melodia s-a sinucis împreună cu iubitul ei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție