VIDEO 25 de imigranţi sirieni şi trei călăuze bulgare, depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat 25 cetăţeni sirieni - 21 de adulţi şi 4 copii - care au încercat să intre ilegal în ţară din Bulgaria. Migranţii au fost ajutaţi de trei călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până la Bucureşti.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, vineri, în jurul orei 14.00, o patrulă a Poliţiei de Frontieră a observat două autoturisme de teren care au trecut ilegal peste frontiera de stat din Bulgaria în România şi a fost declanşată o acţiune operativă, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă şi de la Sectorul PF Băneasa, sprijiniţi de cei de la sediul Gărzii de Coastă, monitorizând traseul autoturismelor.

Cele două maşini, înmatriculate în Bulgaria, au fost identificate şi blocate în pădurea din apropierea localităţii de frontieră Dumbrăveni din judeţul Constanţa, iar şoferii şi pasagerii acestora au încercat să fugă, ascunzându-se în pădure. 

La faţa locului au fost descoperite şi reţinute 25 de persoane, cetăţeni străini. Poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul de persoane este format din cetăţeni sirieni - 21 de adulţi  şi 4 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 50 de ani.

Pentru identificarea persoanelor care au transportat grupul de migranţi peste frontiera de stat, în jurul orei 18:00, în apropierea localităţii Dumbrăveni, poliţiştii de frontieră i-au identificat şi reţinut pe şoferii autoturismelor de teren, aceştia fiind cetăţeni bulgari, în vârstă de 36 şi 41 de ani, dar şi un alt cetăţean bulgar aflat la volanul unui autoturism Mercedes care avea rolul de antemergător, în vederea tranportării grupului de migranţi la Bucureşti.

Migranţii au spus că intenţionau să ajungă în Germania şi că au trecut ilegal frontiera din Bulgaria peste frontiera verde, cu ajutorul celor două autoturisme conduse de cei doi cetăţeni bulgari, care urmau să-i transporte până la Bucureşti.

Poliţiştii de frontieră, sub coordonarea unui procuror, fac cercetări în acest caz pentru infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul cetăţenilor sirieni, respectiv pentru trafic de migranţi pentru cei trei cetăţeni bulgari.

De asemenea, autoturismele au fost confiscate. Călăuzele bulgare au fost reţinute, iar cetăţenii sirieni au fost predaţi autorităţilor bulgare conform protocolului româno-bulgar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică