Viceprimăriţa din Medgidia, agresată de primarul Vrabie: „Gest huliganic faţă de o femeie şi de un alt funcţionar public“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Valentin Vrabie Sursa arhivă

Primarul Medgidiei este acuzat că a bătut viceprimarul, o femeie, şi pe un alt funcţionar public, cu care se află în conflict.

Viceprimarul din Medgidia, Luminiţa Vlădescu, a fst agresată de primarul Valentin Vrabie, cu care se află într-un conflict deschis.

PSD Constanţa a remis un comunicat de presă legat de acest incident violent. 

„Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Social Democrat condamnă ferm gestul incalificabil al primarului municipiului Medgidia, Vrabie Valentin, din data de 23 aprilie a.c.

Astăzi, într-o ieşire nervoasă, huliganică, acesta le-a agresat fizic şi verbal pe viceprimarul în funcţie al oraşului, doamna Luminiţa Vlădescu şi pe un alt funcţionar public.

Viceprimarul Luminiţa Vlădescu a revenit pe post, după încercarea disperată şi eşuată a primarului, cu sprijinul Prefectului liberal al judeţului Constanţa, de a o demite din funcţie.

Astfel, gestul huliganic de azi al primarului Vrabie îmbracă o dublă calitate penală, fiind vorba nu numai de agresarea a doi funcţionari publici, aflaţi în exercitarea funcţiei, dar şi de zădarnicirea şi neaplicarea unei sentinţe judecătoreşti definitive.

Nu este prima dată cînd acest personaj, traseist politic de succes îndoielnic, are manifestări de derbedeu bătăuş şi este regretabil că PNL - partidul din care face de curând parte - nu se delimitează de un asemenea individ, certat cu legea şi bunul simţ. Însă, cu siguranţă, cetăţenii municipiului Medgidia, având cunoştinţă de comportamentul violent şi nedemn al actualului primar, îl vor sancţiona cum merită la viitoarele alegeri locale.

Fiind vorba de unul dintre liderii PSD Constanţa – doamna Luminiţa Vlădescu (foto) este vicepreşedinte, Filiala Judeţeană a PSD Constanţa îşi rezervă dreptul de a reclama în instanţă şi organelor abilitate, independent de acţiunile doamnei viceprimar, comportamentul infracţional al primarului Vrabie“, transmite Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa. 

Luminiţa Vlădescu se luptă să-şi păstreze funcţia de viceprimar, contestată fiind de primar, cu sprijinul Prefecturii Constanţa.

La începutul lui martie, Luminiţa Vlădescu şi-a pierdut calitatea de consilier local şi mandatul de viceprimar al municipiului Medgidia, în urma unui ordin dat de prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu. Dar instanţa a admis cererea de suspendare a deciziei prefectului, până la soluţionarea definitivă a cazului.

„Hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea ordinului prefectului este executorie de drept, nefiind necesar ca Instituţia Prefectului să emită un alt ordin prin care să constate calitatea de ales local, respectiv viceprimar. Menţionăm faptul că instanţa de judecată a admis suspendarea ordinului prefectului pentru că a apreciat că atribuţiile exercitate de către viceprimarul Luminiţa Vlădescu sunt esenţiale în această perioadă pentru implementarea obligaţiilor autorităţilor locale, determinate de starea de urgenţă instituită prin decretele preşedintelui României“, a transmis prefectul George Niculescu. 

Pe aceeaşi temă: 

Valentin Vrabie a renunţat la neutralitate. Edilul Medgidiei s-a înscris în ALDE. „Dacă mă duceam la PSD sau PNL, eram acuzat că am fost cumpărat“

Primarul de la sat care vrea să conducă un oraş. Independentul Valentin Vrabie candidează la Medgidia: „E cea mai căpuşată administraţie“

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Generalul rus Alexander Lapin, demis din armată și numit consilier în Tatarstan
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Europa nu mai are luxul iluziei. Garanțiile de securitate pentru Ucraina presupun disponibilitatea de a lupta cu Rusia, avertizează președintele Finlandei
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile