Viaţa de calvar a unei familii de români care munceşte în Marea Britanie: „Sindicatul a încercat să ne ofere bani pentru a pleca, dar am refuzat“
0O familie din Constanţa a plecat în Marea Britanie să trăiască visul occidental. Din păcate, străinătatea le-a oferit doar dezamăgiri. Cu toate acestea, nu renunţă la luptă şi îşi cer drepturile de cetăţeni europeni.
Lenuş Buzgoi a plecat în Marea Britanie în 2004, cu un contract de muncă pe doi ani, aşa cum se dădeau atunci vizele. „Pentru copii am făcut-o, să aibă parte de educaţie“, spune ea.
Ea era asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar soţul său, George, era reprezentantul unei firme de mobilă.
După o perioadă, şi-a oprit şi fiul cel mare în Anglia, care venise într-o mică vacanţă. Au închiriat un apartament, pe a cărui chirie se duceau toţi banii câştigaţi. Aşa au trecut şase luni şi, ulterior, au decis ca familia să se reunească în Anglia. „Când a venit aici soţul meu, în 2005, nu ştia deloc engleza şi a căutat slujbe de îngrijitor ca să nu fie nevoit să vorbească mult limba engleză.
Ea şi-a continuat studiile în noua ţară şi este medic, iar soţul ei îngrijitor la o şcoală catolică, la St Hugh of Lincoln Catholic Primary School. Este omul bun la toate: face curat, dar se ocupă şi de securitatea unităţii.
Acum locuiesc în sătucul St. Johns de lângă Woking.
Referat pentru o problemă de sănătate
În 2009, administratorul şi directoarea şcolii unde lucra soţul său au ieşit la pensie şi aşa au început problemele. „Bănuiesc că noua directoare voia să-şi aducă personalul ei, pentru că la scurt timp, au început şicanele. Totul a plecat când a fost o problema electrică în bucătărie şi soţul meu a fost rugat să o rezolve.
A explicat că nu poate rezolva problema, întrucât este apă pe jos şi trebuie să întrerupă curentul, lucru care nu era de dorit întrucât era ora prânzului. În altă zi, l-au forţat să ridice o bancă singur şi de aunci are probleme cu spatele“, mărturiseşte femeia.
Problemele au continuat. Ultima a pornit de la faptul că a folosit un aspirator care face curat cu apă şi i s-a reproşat că l-a folosit fără să facă training.
Cu altă ocazie, reprezentantul autorităţii locale i-a ameninţat că îi dă afară din casă, ei locuind în încăperile puse la dispoziţie în curtea şcolii. „Îl jignea tot timpul pe soţul meu“, continuă femeia trista experienţă.
Când George a avut o criză acută de gastrită şi a ajuns la urgenţă, administratorul i-a făcut referat reproşându-I faptul că nu vrea să muncească. În anul 2010, când s-au construit mai multe dependinţe pe lângă şcoală, munca s-a înzecit şi în zadar a cerut ajutoare, pentru că nu i-au fost aprobate.
În toamna lui 2011, s-au instalat mai multe camere de luat vederi în faţa şcolii, care însă erau poziţionate către casa lor. „I-am spus soţului meu să anunţe şcoala că nu sunt de acord cu invadarea vieţii private. În acea perioadă, soţul meu era din ce în ce mai stresat şi a fost nevoit să-şi ia concediu medical două săptămâni, dar s-a întors la muncă, deşi nu se însănătoşise complet. Apoi am aflat că directoarea îl ameninţa că-l dă afară“.
Omul nu câştigă pe atât cât ar merita. Salariul trece cu puţin peste 1.000 de lire sterline.
La capătul răbdării
Bărbatul nu a mai rezistat şi, la un moment dat a intrat în stop cardiac. „A fost un calvar pentru mine. Trebuia să am grijă şi de soţul meu şi de copii şi să muncesc şi eu. Atunci am făcut şi eu depresie“. Atunci, sindicatul a încercat să le ofere bani pentru a pleca, dar a refuzat.
În 2013, problemele s-au acutizat şi omul nu a mai putut să-şi folosească umărul. După mai multe luni de tratament, bărbatul s-a întors la muncă de puţin timp.
Nu renunţă la luptă. Cei doi se gândesc să meargă la tribunalul muncii pentru a-şi cere dreptatea.
Vă mai recomandăm: