Vasile Costea, un apropiat al lui Radu Mazăre, trimis în judecată de procurorii DNA. Este acuzat că a dat şpagă fostului preşedinte al Curţii de Apel Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Vasile Costea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi dat mită fostului preşedinte al Curţii de Apel Constanţa pentru a fi favorizat în diferite cauze aflate pe rolul instanţelor.

Încă un apropiat al lui Radu Mazăre are probleme penale. Este vorba de omul de afaceri Vasile Costea care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Cel care a primit mita lui Costea este judecătorul Nicolae Stanciu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Judecătorul este acuzat de procurori de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii.

În rechizitoriul de trimitere în judecată. Anchetatorii au notat că  judecătorul a pretins de la Vasile Costea mită constând în obiecte de mobilier. În schimbul acestor bunuri, preşedintele Curţii de Apel a promis că îşi va exercita influenţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile.

„Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile”, arată procurorii.

În declaraţia de avere întocmită la data de 12 iunie 2013, judecătorul Nicolae Stanciu nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier.

Vasile Costea este proprietarul societăţii comerciale ABC Val, una dintre firmele de casă ale primăriei Constanţa în perioada Radu Mazăre. Reabilitarea Falezei Constanţa, a promenadei Mamaia şi a centrului istoric sunt doar trei contracte de referinţă pe care firma lui Costea le-a câştigat la licitaţiile făcute de primăria Constanţa.

În martie 2013 Asocierea ABC VAL SRL – SCD Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 Bucureşti – SC Compania Romprest Service SA, având ca lider de asociere SC ABC VAL SRL a câştigat contractul de „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa”, în de 29.543.222.71 de lei fără TVA.

„Restaurarea şi reamanajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării – Portul Tomis” este al doilea contract în valoare de 10.079.496 de lei fără TVA.

În Ediţia 2011 a Top 500 miliardari Forbes, Vasile Costea apărea cu o avere estimată la 20-21 de milioane de euro

Tot ABC Val a realizat şi lucrările de reabilitare a promenadei turistice din staţiunea Mamaia care au durat trei ani şi au inclus amenajarea trotuarelor şi a pistelor pentru biciclişti, dar şi crearea a noi spaţii de parcare. Pentru aceste lucrări au încasat aproximativ 68 de milioane de lei.

Dosarul în care Vasile Costea şi Nicolae Stanciu sunt acuzaţi de procurorii DNA va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Cum a reuşit Radu Mazăre să plece în Madagascar, deşi se afla sub control judiciar în România

Cum comentează românii plecarea lui Mazăre în Madagascar: „Şi-a asigurat fuga, are tot ce-i trebuie, ne-a fraierit”


 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein