Vas roman, vechi de 2000 de ani, descoperit în curtea unui constănţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vas din epoca romană, vechi de 2.000 de ani, a fost descoperit de un localnic din Fântânele în propria curte, în timp ce îşi săpa grădina pentru culturile de primăvară.

Locuieşte, împreună cu familia sa, de 30 de ani în acea gospodărie şi tot de atâta timp terenul este săpat şi afânat pentru semănăturile de primăvară, dar până acum vasul a trecut neobservat.
„Săpam pentru a pregăti terenul pentru culturi, când am lovit într-o piatră. La început am crezut că este doar atât, dar când am ridicat-o am dat de buza vasului. Am continuat să sap să văd ce este. După două săptămâni l-am scos de tot din pământ“, spune Gheorghiţă Albu (38 de ani), cel care a făcut descoperirea.

Omul a fost curios ce se află înăuntru. „Iniţial, am sperat că este plin cu bani, dar erau numai câteva găleţi de pământ“, spune Albu amuzat. A anunţat autorităţile, iar specialiştii de la Constanţa urmează să meargă acolo să ridice vasul.

După 30 de ani


Uimirea a fost mare pentru mama lui Gheorghiţă, care locuieşte de 30 de ani în acea gospodărie. „În fiecare an sap grădina pentru a pune ceapă, roşii sau usturoi, dar niciodată nu am dat de el. Am mai găsit pietre din zidurile unei geamii, dar niciodată un vas. Soacra mea a găsit bănuţi de aur, demult, dar nimic altceva“, povesteşte şi Larisa Paloş, 60 de ani, mama lui Gheorghiţă.
Vestea descoperirii făcute în gospodăria Larisei Paloş a făcut repede înconjurul localităţii, iar consătenii au venit să vadă „minunea“.

Vecinii curioşi au venit să vadă minunea

„Am aflat şi eu despre ce au găsit aici şi am fost curioasă să văd espre ce este vorba. Ştiu că au mai fost făcute descoperiri similare la noi, dar nu mai ştiu pe unde sunt. Un vas, dar mai mic, a fost expus la şcoală, dar nu mai este demult acolo. S-a spart, s-a degradat. Mă gândeam că este un vas mai mic, dar uite ce mare este!“, spune Alexandra Păpădie (62 de ani), o vecină curioasă să vadă descoperirea.

Citiţi mai multe despre descoperirea constănţeanului şi provenienţa vasului în Adevărul de Seară de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare