UPDATE Mircea Băsescu rămâne în arest. Magistraţii i-au respins cererea de eliberare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Băsescu este adus din nou la Tribunalul Constanţa.

Mircea Băsescu a ajuns luni la Tribunalul Constanţa pentru a cere din nou magistraţilor să-i înlocuiască arestul preventiv cu unul la domiciliu. Judecătorii i-au respins solicitarea fratelui preşedintelui.

Mircea Băsescu a depus o nouă cerere prin care doreşte să scape de arestul preventiv. Tribunalul Constanţa va judeca luni cererea fratelui preşedintelui de înlocuire, şedinţa fiind programată la ora 11.00. Aceasta este cea de-a patra încercare pe care Mircea Băsescu o face la Tribunalul Constanţa pentru a ieşi din închisoare. Din 16 iulie şi până în prezent el a cerut revocarea măsurii arestului preventiv, a contestat legalitatea acestuia, a cerut eliberarea sub control judiciar sau arestul la domiciliu, toate cererile sale fiind respinse de magistraţi ca nefondate.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, susţine că va cere ca dosarul să fie trimis din nou la procurorii DNA pentru continuarea cercetărilor deoarece înregistrările nu sunt autentice.

"Nu pot fi primite acele înregistrări pentru că nu sunt autentice şi nu pot fi verificate. De asemenea, nu pot fi primite declaraţiile martorilor deoarece nu se coroborează cu înregistrările depuse la dosar. Din aceste motive dosarul trebuie restituit pentru continuarea cercetărilor", a explicat avocatul Nelu Taşcă. 

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe data de 14 iulie pentru trafic de influenţă. Alături de el mai este judecat şi Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Anchetatorii au stabilit că la începutul anului 2011 Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţi pentru a soluţiona favorabil cauza pentru care era judecat Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

El a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru Bercea Mondial: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Marian Căpăţână a primit suma de 350.000 de euro în acelaşi scop. Din suma de 600.000 de euro remisă lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, Marian Căpăţână şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la denunţător.

După pronunţarea hotărârii de condamnare din data de 22 februarie 2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de Mircea Băsescu, familia lui Bercea Mondial a pretins restituirea banilor daţi inculpaţilor. În acest sens, până la data de 26 februarie 2012, Mircea Băsescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către Marian Căpăţînă. Deşi cei doi au restituit o parte din banii primiţi, ei au dat asigurări în continuare că vor continua demersurile pentru care au primit sumele respective.

Vă mai recomandăm:

VIDEO UPDATE Mircea Băsescu a căzut în duba penitenciarului, la ieşirea de la instanţă. El rămâne după gratii. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă


Doiniţa Băsescu, cumnata preşedintelui, ar putea fi audiată de procurori

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima