UPDATE Familia lui Bercea Mondial cere ca procesul să nu se mai judece la Constanţa. Traian Băsescu ar putea fi audiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Izaura Anghel, judecată pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, a lipsit de la ultimele termene ale procesului.

Reprezentanţii familiei lui Bercea Mondial fost prezenţi astăzi la Tribunalul Constanţa unde a avut loc un nou termen în procesul în care aceştia sunt judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. Cei cinci inculpaţi în acest dosar sunt Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial,  trei dintre copiii lor, Florin, Izaura şi Grinică-Ion, dar şi ginerelor Marius Constantin.

La termenul de marţi au dat declaraţii Florin Anghel, Izaura Anghel şi Grinică-Ion Anghel. Cei trei au susţinut că familia lor a oferit suma de 600.000 de euro lui Mircea Băsescu pentru ca acesta să intervină pentru scoterea lui Bercea Mondial din închisoare. Ei au precizat că jumătate din aceşti bani ar fi fost daţi lui Traian Băsescu pentru că şeful statul din acea perioadă să intervină la magistraţii din Craiova în favoarea lui Bercea.

După ce Bercea Mondial a fost condamnat, ei şi-au cerut banii înapoi, dar nu au primit de la Mircea Băsescu decât aproximativ 265.000 de euro şi multe promisiuni, el spunându-le tot timpul că lucrurile se vor rezolva. În cele din urmă atunci când Florin Anghel şi Izaura Anghel l-au ameninţat cu faptul că vor face un denunţ la DNA şi vor da înregistrările cu Mircea Băsescu în mass-media, aceasta din urmă le-a promis că le va da suma datorată. Însă el le-a organizat un flagrant cu sprijinul procurorilor DNA.

Avocatul Pavel Abraham a solicitat ca Marius Constantin să nu mai fie judecat în arest preventiv, considerând că o asemenea măsură nu se mai justifică. El a cerut înlocuirea arestului preventic cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, instanţa rămânând în pronunţare.

Pavel Abraham doreşte strămutarea procesului de la Tribunalul Constanţa, solicitarea sa urmând să fie judecată în perioada următoare.

“Am înregistrat cererea la Tribunalul, solicitând strămutarea cauzei, având în vedere  că până în acest moment am constatat că există o suspiciune rezonabilă de imparţialitate din partea magistraţilor de aici dat fiind felul în care s-a derulat procesul. La solicitarea clienţilor am făcut această cerere şi urmează să fie analizată să se stabilieasacă un termen la Curtea de Apel Constanţa”, a spus Pavel Abraham, motivând solicitarea prin faptul că Mircea Băsescu şi Traian Băsescu au influenţă şi relaţii multiple în Constanţa. 

De altfel, Pavel Abraham doreşte chiar ca Traian Băsescu să fie audiat ca martor în acest dosar, el urmând să facă o cerere instanţei la termenul următor. Până atunci însă Mircea Băsescu va fi audiat ca parte vătămată la următorul termen, din data de 10 martie. El nu va fi singurul care va da declaraţii cu acel prilej, acest lucru urmând să fie făcut şi de Fănica Anghel.

La termenul precedent singurul audiat a fost Marius Constantin. El a spus că nu l-a ameninţat pe Mircea Băsescu şi că discuţia purtată cu numai câteva zile înainte de realizarea flagrantului a fost legată de returnarea sumei de 280.000 de euro pe care fratele fostului preşedinte o mai avea de dat familiei lui Bercea Mondial. Ginerele lui Bercea susţine că nu l-a şantajat pe fratele fostului preşedinte, ci a dorit să recupereze banii familiei care fuseseră daţi pentru scoaterea din închisoare a lui Bercea Mondial.

Tribunalul Constanţa ar putea audia astăzi pe ceilalţi patru inculpaţi. Ei au refuzat până în prezent să dea declaraţii în faţa instanţei, invocând diverse motive medicale.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, au dispus la data de 23 iunie 2014, trimiterea în judecată a cinci membri ai familiei lui Bercea pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu.

Este vorba de Marius Constantin, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante în stare de recidivă; Izaura Anghel, concubina lui Marius Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante; Grinică Ion Anghel – minor (17 ani, frate cu Izaura Anghel), acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante. De asemenea, în acest dosar mai sunt judecaţi Florin Anghel, frate cu Izaura şi Grinică-Ion Anghel, acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.


Vă mai recomandăm:

UPDATE Membrii familiei lui Bercea Mondial, judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, susţin că sunt nevinovaţi

UPDATE Familia lui Bercea Mondial, din nou în faţa magistraţilor constănţeni. Tribunalul a amânat procesul

Mircea Băsescu a cerut un milion de euro daune morale de la clanul Bercea. Un nou denunţ pe numele fratelui preşedintelui

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”