UPDATE Bercea Mondial va fi audiat ca martor în procesul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână s-au prezentat astăzi în faţa judecătorilor constănţeni, având loc cel de-al doilea termen pe fond în procesul celor doi. Cu acest prilej instanţa a stabilit ca Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său, Florin, să fie audiaţi ca martori.

Mircea Băsescu a spus la termenul de vineri că nu a luat bani de la familia lui Sandu Anghel şi că sumele vehiculate în dosar au fost primite de către Marian Căpăţână ca împrumut pentru a cumpăra societatea Aversa. Marian Căpăţână a negat acest lucru, precizând că banii au fost luaţi de către Mircea Băsescu şi că varianta împrumutului a fost sugerată chiar de fratele preşedintelui, acesta menţionând că nu vor avea probleme în justiţie.

Tribunalul a decis însă că la următorul termen, fixat pe 30 ianuarie, să fie audiaţi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său, Florin. De asemenea, pe data de 9 ianuarie instanţa va lua în discuţie şi legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în cazul celor doi. Tribunalul Constanţa urmează să se pronunţe pe data de 10 decembrie dacă va schimba adresa unde Marian Căpăţână efectuează arestul la domiciliu, din Drăgăneşti, în Bucureşti. 
 

Procesul a început pe data de 14 noiembrie. Cu acel prilej, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au dat câteva o declaraţie în faţa instanţei în care au prezentat cum s-au petrecut faptele pentru care sunt judecaţi.

Mircea Băsescu a declarat cu acel prilej că este nevinovat. El a spus că nu a luat bani de la reprezentanţii lui Bercea Mondial şi nici nu le-a promit acestora că va interveni pentru scoaterea acestuia din închisoare. Mircea Băsescu a precizat că a ajuns în această situaţie din cauza lui Marian Căpăţână care ar fi luat un împrumut de la familia lui Bercea Mondial în valoare de 600.000 de euro pe care nu l-a returnat integral. Băsescu susţine că rudele lui Bercea Mondial i-au cerut lui să intervină să-şi primească banii înapoi deoarece era partener de afaceri cu Marian Căpăţână.

În schimb, Marian Căpăţână a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată. El a explicat că a fost doar un intermediar între Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial. Căpăţână a precizat că a primit 600.000 de euro în două tranşe, una de 250.000 euro şi alta de 350.000 de euro. Sumele au ajuns la Mircea Băsescu, iar din aceşti bani Căpăţână susţine că a primit 100.000 de euro, bani pe care i-a înapoiat ulterior fiului lui Bercea Mondial. Căpăţână susţine că Mircea Băsescu i-a spus că în schimbul acestei sume urma să intervină pentru ca Bercea Mondial să scape după ce fusese acuzat de tentativă de omor.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată pe 20 iunie de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. În prezent, cei doi se află în arst la domiciliu.

Vă mai recomandăm:

UPDATE A început procesul lui Mircea Băsescu. Contre între fratele preşedintelui şi Marian Căpăţână

Cadou de ajun. Mircea Băsescu a ajuns acasă. El a fost eliberat din închisoare cu o zi înainte de a împlini 61 de ani

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”