UPDATE Arhiepiscopul Teodosie, văzut într-un SUV căruia i s-a croit drum cu utilajul de deszăpezire în faţa unei coloane de maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Poliacov, un tulcean care s-a aflat în noaptea de luni spre marţi pe drumuri înzăpezite din sud-estul ţării, a relatat cum unui VIP i-a fost croit drum cu utilajul de deszăpezire pentru a trece în faţa unei coloane de autovehicule ce au stat ore în aşteptare.

UPDATE ORA 12.30 „Nu vă putem confirma prezenţa ierarhului acolo, la ora indicată“, a revenit cu amănunte preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. 

Andrei Poliacov se îndrepta în seara de luni, 26 februarie, spre Tulcea, prin judeţul Ialomiţa, dar codul portocaliu a îngreunat circulaţia rutieră, astfel că a întârziat ore în şir pe drum. 

La un moment dar, la ora 2, coloana de maşini a fost depăşită de un SUV, care a trecut în viteză de toate autovehiculele, inclusiv de utilajele de deszăpezire care curăţau drumul.

„Ora 2 noaptea. Mă îndrept dinspre Ţăndărei spre Hârşova, în coloană, cu «salvarea» în faţă. În oglindă văd că un deştept vrea să depăşească toată coloana. Trece cu viteză, spulberă zăpada, sunt nevoit să încetinesc pentru că nu mai vedeam bine. Coloana ajunge la Hârşova. Drum închis. Aşteptăm. Ies din maşină şi văd maşina deşteptului. Îi bat în geam şi îi spun că nu e frumos ce a făcut. 

Şoferul spune că el nu a depăşit. A minţit. Nu mai era nici un SUV în coloană, deci nu greşisem. În dreapta şoferului auzise mărturia mincinoasă nenea cu barbă“, scrie Poliacov pe contul său de Facebook.

El ataşează postării de la ora 7 dimineaţa o fotografie de arhivă în care este arătat la o ceremonie în aer liber ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Întrebat de reporterii „Adevărul“, Andrei Poliacov a confirmat că în relatarea sa este vorba despre arhiepiscopul Teodosie, pe care l-a indicat ca fiind „nenea cu barbă“ din SUV.

Tulceanul a mai spus că în maşină se mai afla o femeie, pe bancheta din spate, dar nici ea, nici Teodosie, nu a scos vreun cuvânt cât a vorbit el cu şoferul SUV-ului. 

Maşina în care se afla IPS Teodosie, oprită la filtrul de la Ţăndărei FOTO Andrei Poliacov

Poliacov continuă povestirea: „Mă retrag la maşină. La 2.50 noaptea, drumul e încă închis, dar vedem «salvarea». Vine o «lamă». Mă dau jos şi aud o discuţie despre o coloană. Nu aud ce spune şoferul autoutilitarei Oil Company, dar apoi maşinile de poliţie se dau la o parte după o discuţie telefonică purtată de agenţi. Trece lama, trece barba, restul nu. Lama era doar pentru barbă. Când va scriu aceste rânduri sunt încă la Hârşova, barba a ajuns deja la Constanţa. Dreptate până la capăt!“. 

Andrei Poliacov a ajuns acasă la Tulcea în jurul orei 11 a zilei de marţi, 27 februarie, respectând regimul de circulaţie impus de autorităţi. El a declarat că a făcut sesizare la IPJ Constanţa despre cele petrecute, iar poliţiştii l-au invitat să depună o reclamaţie scrisă. De asemenea, acesta ne-a transmis o fotografie făcută cu câteva ore înainte ( în jurul orei 12.00) la un baraj al poliţiei din Ţăndărei. În fotografie, prima maşină este cea în care era arhiepiscopul.

Contactaţi pentru a oferi un punct de vedere în acest sens, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au precizat că nu au deocamdată date despre programul privat al ierarhului, care luni avea program stabilit în Constanţa pentru rezolvarea unor chestiuni personale. 

Vom reveni cu informaţii.

Pe aceeaşi temă: 

Soborul preoţilor cu dosare penale de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului. Consilierul lui Teodosie care a reclamat că o enoriaşă a profitat sexual de el

Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal într-un nou dosar DNA. Ierarhul şi-ar fi denunţat doi angajaţi cu acte false şi declaraţii mincinoase

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG