Unde vor fi amenajate noi locuri de parcare. Sunt destinate riveranilor care urcau maşinile pe trotuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Constanţa anunţă că amenajează noi locuri de parcare în oraş. Acestea vor fi făcute pe locul unor garaje demolate. Noile locuri sunt destinate riveranilor care îşi parcau până acum autoturismele pe trotuare.

Noi locuri de parcare vor fi amenajate de Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban.

Municipalitatea va face loc pentru parcările auto demolând garaje care ocupau domeniul public.

„Vorbim despre lucrări care se desfăşoară pe strada Unirii, unde au fost demolate garajele şi unde acum se derulează lucrările de infrastructură. În scurt timp urmează să fie turnat asfaltul, iar parcarea să fie dată în folosinţă“, a comunicat primăria.

De asemenea, vor fi înfiinţate noi parcări în locul garajelor deţinute de constănţeni şi pe străzile Basarabi, Dezrobirii, Caşin şi pe aleea Mălinului.

Totodată, lucrările de asfaltare vor începe pe aleea Lăcrămioarei şi vor continua, în funcţie de stadiul de finalizare a amenajării, pe străzile Cutezători, Solidarităţii şi Prieteniei.

„Facem apel din nou către locuitorii oraşului să nu îşi parcheze maşinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenţia utilajelor!“, au mai transmis edilii. 

Sursa Primăria Constanţa

Pe aceeaşi temă: 

Primăria amenajează noi locuri de parcare în oraş pe locul unor garaje demolate

Primăria Constanţa, pasibilă de discriminare în problema parcărilor plătite prin SMS: „Cine nu are mobil să parcheze în altă parte“

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”