Unde greşesc unii părinţi atunci când copiii le intră în clasa pregătitoare. „Aici îşi poate consolida stima de sine“
0Unde greşesc părinţii atunci când copiii intră într-o nouă etapă din viaţa lor, ne arată specialiştii în ştiinţele educaţiei. Toată familia trebuie să înveţe să trateze cum se cuvine o personalitate în formare.
Doctorul Speranţa Farca, cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, vorbeşte în lucrarea sa „Copilul meu merge la şcoală“ despre schimbările care se petrec atât în viaţa celui mic, cât şi a întregii familiei odată cu intrarea într-o nouă etapă din viaţa sa: începerea clasei pregătitoare.
Ghidul dezvăluie cum atunci când copilul simte nevoia să fie parte din lumea înconjurătoare a oamenilor mai mari este semnalul pentru a-l da la şcoală. Toţi pleacă de acasă cu treabă, fraţi, prieteni, părinţi, iar el vrea să aibă la rândul său un „rost“. Să aibă un program, să fie important, să cunoască locuri noi, să înveţe lucruri, să descopere lumea. Dorinţa de evadare survine în jurul vârstei de 6 ani, când el este pregătit pentru şcoală.
„Copilul creşte, nu mai vrea să fie tratat ca un copil mic, are nevoie să fie luat în serios, consultat, tratat ca o fiinţă importantă, cu responsabilităţi, ca oricare alt membru al familiei. Şcoala este acel mediu în care copilul poate experimenta independenţa şi asumarea responsabilităţilor fără a se opune părinţilor. Şcoala îi permite copilului să se remarce, să devină «cineva» prin împliniri şi reuşite. Aici îşi poate consolida stima de sine. Şcoala îi împlineşte copilului trebuinţe pe care familia nu i le mai poate satisface, dar aceasta nu înseamnă că rolul familiei se diminuează“, arată dr. Speranţa Farca.
Datorită acestor speranţe pe care copilul şi le pune în noua sa viaţă, familia trebuie să-i fie alături atunci când el întâmpină primele dezamăgiri, inerente. Dar de multe ori, mămicile se panichează mai tare decât micul elev, implicându-se atât de tare în treburile şcolare, încât copilul ajunge să urască noua situaţie, în care în locul său din bancă, în notele din carnet şi în relaţiile sale cu colegii şi dascălii este prezentă întotdeauna mama. Iar el nu este deloc omuleţul care se visa crescând şi descurcându-se singur.
În loc să-l lase să dea piept cu provocările şi greutăţile fireşti, care îl conduc spre dezvoltare, părintele este întotdeauna acolo, gata să-i preia din poveri. Astfel că în loc să-l călească pe copil, părintele obţine efectul invers. Lăsaţi-l să viseze, lăsaţi-l să descopere singur, lăsaţi-l să-şi bată capul găsind rezolvări - spun specialiştii. „Toate aceste dificultăţi ar fi evitate dacă noi ca părinţii am fi mai relaxaţi şi încrezători în copilul nostru, dacă ne-am permite să ne bucurăm mai mult alături de el. Poate fi un drum valoros în care atât copilul, cât şi părintele evoluează deopotrivă“, atrage atenţia dr. Speranţa Farca.
Pe aceeaşi temă:
Urmaşii lui Gheorghe Hagi, regi şi pe teren, şi la şcoală: campioni la juniori şi elevi de nota 10