Un sfert dintre turişti şi-au anulat minivacanţa de Rusalii de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, erau aşteptaţi pe litoral peste 50.000 de turişti, însă din cauza ploilor abundente, aproximativ 30 % şi-au anulat vacanţa, potrivit Mediafax.

Hotelierii se aşteptau ca anul acesta numărul turiştilor să fie egal sau mai mare cu cel din 2018 şi 2019. Atunci au ajuns la mare peste 70.000 de turişti care au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro în trei zile.

„Vacanţa de Rusalii este afectată de vremea de afară, în primul rând că ne bucurasem că aveam rezervări aproape de 100%, iar zilele trecute deja au început oamenii să-şi facă anularea”, a declarat Iolanda Nanu, manager de hotel.

„Constatăm o scădere dramatică, iar pierderile sunt undeva între 80 şi 90% comparativ cu 2019. Cu siguranţă dacă ar fi să cuantificăm în bani, aici putem vorbi de câteva milioane bune de euro, 3-4 milioane poate, care, o sumă, o parte dintre ele sunt minus în bugetul de stat”, a declarat Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte ANAT sud-estul României.

Conform meteorologilor, pe litoral vor fi perioade de instabilitate atmosferică, iar cantităţile de apă pot ajunge local la 20-25 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 40-50 de litri. Reprizele de ploaie vor fi caracterizate de averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată a vântului.

Duminică, de Rusalii, pe 20 iunie, în jumătatea de est a ţării şi la munte vremea se va menţine instabilă. Conform meteorologilor, înnorările vor fi temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice, izolat intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe spaţii mici, cu o probabilitate mai mare după-amiaza şi seara. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade, mai ridicate în Câmpia de Vest, până spre 32 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade.

Citeşte şi:

Cum învaţă profesorii să-şi asume noi roluri într-un proiect ce străbate toată România

Cămătari şi proxeneţi din Constanţa, reţinuţi de DIICOT. 40 de tinere au fost exploatate sexual în 8 state din vestul Europei VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete