Un medic specialist din Bucureşti a venit la Constanţa pentru a salva viaţa unui bărbat. Intervenţia chirurgicală s-a derulat cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialişti de la Clinica de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec”, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti şi Ovidius Clinical Hospital au efectuat săptămâna trecută o intervenţie chirurgicală de excepţie.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu o tumoră hepatică ce îi punea viaţa în pericol, a fost operat săptămâna trecută de o echipă formată de specialişti de la mai multe unităţi medicale din ţara noastră. Intervenţia chirurgicală a avut loc la Ovidius Clinical Hospital.

În urma unei ecografii abdominale, medicii au descoperit că pacientul dezvoltase o tumoră hepatică din cauza unei ciroze toxic-nutriţionale şi a unei infecţii cu virus hepatitic C.

„A fost vorba despre o tumoră hepatică pe fondul unei ciroze pentru care s-a făcut o operaţie de ablaţie a acesteia. Intervenţia a decurs în condiţii foarte bune, pe de o parte datorită competenţei echipei anestezico-chirurgicale, pe de altă parte datorită dotărilor spitalului”, a spus conf. Vladislav Braşoveanu, medic primar chirurg la Clinica de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti.

Echipa care a realizat dificila intervenţie a fost condusă de conf. dr. Vladislav Braşoveanu şi completată de specialiştii Ovidius Clinical Hospital, respectiv univ. dr. Nicolae Ciufu, medic primar chirurgie generală şi dr. Paris Stamule, medic primar chirurgie generală.

„Acest gen de operaţii sunt rare în spitalele private din România, din cauza complexităţii tehnice. A fost vorba despre o intervenţie chirurgicală care a necesitat o pregătire preoperatorie detaliată şi o susţinere postoperatorie atent condusă, realizată în serviciul de Terapie Intensivă al Ovidius Clinical Hospital, special dotat pentru astfel de cazuri”, a subliniat dr. Nicolae Ciufu.

„După operaţie m-am simţit mult mai bine. Am avut noroc că am găsit medicii şi locul în care să mă pot opera”, a spus pacientul.
 

Vă mai recomandăm:

Premieră medicală. Se deschide Ovidius Clinical Hospital, primul spital din sud-est cu investiţie 100% românească. Imaginea OCH era Gabriela Szabo

Spital de pe litoral, închis de un baron local. Medicii ortopezi de la Eforie Sud sunt daţi afară, fără ofertă de transfer

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi