Ultimele zile până la deschiderea tronsonului final al Autostrăzii Soarelui FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui, ultimul tronson

Circulaţia pe Autostrada Soarelui, ce leagă Bucureştiul de litoral, va fi deschisă cu o zi mai devreme decât anunţase ministrul Transporturilor la ultima vizită pe şantier. Tronsonul Cernavodă – Medgidia va fi gata, pe o singură cale, la 19 iulie.

Termenul iniţial fusese sfârşitul lunii iunie, dar constructorul nu a putut finaliza lucrarea. Împreună cu Ministerul Transporturilor, consorţiul Astaldi – Max Bogl a convenit ca tronsonul să fie inaugurat, pe o singură cale, la 20 iulie.

GALERIE FOTO CU ULTIMUL TRONSON DE PE A2, CERNAVODĂ - MURFATLAR


Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat joi, 12 iulie, că evenimentul va avea loc peste o săptămână, în ziua de joi, 19 iulie.

Viteza, restricţionată la 80 km/h
„Pe sectorul Medgidia - Cernavodă se dă drumul în regim de drum naţional, cu indicatoare de drum naţional, cu restricţiile de circulaţie de drum naţional, cu elementele de siguranţă de drum naţional, tocmai pentru a facilita accesul turiştilor la mare. Sectorul de la Medgidia la Constanţa, inclusiv Centura Constanţa, va fi deschis în regim de autostradă, cu toate semnalizările, cu toate elementele de circulaţie în regim de autostradă“, a declarat ministrul Ovidiu Silaghi, la ultima vizită pe autostradă.


Harta Autostrăzii Soarelui pe tronsonul Cernavodă - Medgidia - Constanţa

Pe tronsonul Cernavodă-Medgidia viteza va fi restricţionată la 80 km/h, iar circulaţia se va face pe o bandă pe sens. În ceea ce priveşte sectorul Medgidia - Constanţa viteza va fi de 130 km/h.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, declarase că pe sectorul critic al Autostrăzii Soarelui, de la Cernavodă până la Constanţa, gradul de realizare a lucrărilor pe sectorul ce va fi deschis în regim de drum naţional este de 85%. Există o singură problemă la Ovidiu, pe Centura ocolitoare a Municipiului Constanţa, unde trebuie relocată o conductă de gaze aparţinând Transgaz.

„În rest, constructorul este în grafic. Dacă rezolvăm şi conducta de la Ovidiu, vom avea şi Centura ocolitoare a Municipiului Constanţa în regim de autostradă o dată cu tronsonul Cernavodă - Medgidia“, menţionase Buzaşu.



Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă