Tribunalul Constanţa a respins solicitările lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de a ieşi din arest. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Băsescu rămâne în continuare după gratii.

Tribunalul Constanţa a decis luni ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să rămână în continuare în închisoare. Instanţa a respins solicitările acestora de revocare a măsurii preventive. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi luni la Tribunalul Constanţa  unde s-a judecat legalitatea măsurii arestului preventiv. Solicitarea celor doi a fost respinsă de instanţă.

“Respinge ca nefondate cererile formulate de inculpaţii Băsescu Mircea şi Căpăţînă Marian Adrian, prin apărători, de constatare a sancţiunii nulităţii absolute ,în privinţa încheierii FN din data de 08.09.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa şi a încheierii din data de 03.10.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Băsescu Mircea şi Căpăţînă Marian Adrian”, au decis magistraţii.

De asemenea, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată cererea formulată de Mircea Băsescu de revocare a măsurii preventive şi cea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.  Aceeaşi decizie a fost luată de judecători şi în cazul lui Marian Căpăţână. Hotărârile magistraţilor nu sunt definitive. Acestea pot fi contestate în 48 de ore de la comunicare la Curtea de Apel Constanţa.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial. Ei au fost şi trimişi în judecată pentru aceeaşi faptă, dosarul urmând să se judece la Tribunalul Constanţa.

Vă recomandăm:


UPDATE Contestaţia lui Mircea Băsescu a fost respinsă de Curtea de Apel. Dosarul lui nu se întoarce la DNA

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest - definitiv

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete