Traian Băsescu: Sunt optimist că România va fi capabilă în 2020 să-şi acopere nevoile de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu este optimist că România îşi va putea acoperi nevoile de gaze naturale peste 5-6 ani, dar şi chiar pe ale Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută după vizita efectuată pe platforma de foraj Ocean Endeavor din Marea Neagră.

Şeful statului a prezentat concluziile acestei vizite printr-o declaraţie de presă susţinută pe Aerodromul Tuzla. “A fost un obiectiv al meu să înceapă forările în Marea Neagră. Au început. Ştim că anul trecut s-a descoperit un zăcământ important, în Domino 1, acum se forează în Domino 2. Iar platforma Ocean Endeavor rămâne şi în trimestrul întîi al anului viitor inclusiv pentru alte prospecţiuni”, a spus Traian Băsescu.

El a menţionat că speră ca România să fie capabilă peste 5-6 ani să-şi acopere nevoile de gaze naturale, dar şi pe cele ale Republicii Moldova, iar dacă vor mai rămâne resurse şi pentru export, va fi cu atât mai bine. “Sunt optimist că România va fi capabilă, în jurul anului 2019-2020, să acopere nevoile de gaze nu numai ale României, cât şi pe cele ale Republicii Moldova. Dacă vor fi resurse şi pentru export, cu atât mai bine. S-a ajuns la o înţelegere cu Transgazul care va transporta resursele din Marea Neagră”, a explicat preşedintele.

Băsescu a precizat că dacă se confirmă estimările privind cantitatea de gaze naturale din perimetrul respectiv, atunci Exxon şi Petrom trebuie să facă investiţii de 4-5 miliarde de dolari.
“În octombrie vom şti care este presiunea zăcământului de gaze în Domino 2, evaluările legate de cantitate şi acest lucru va permite Exxon şi Petrom să evalueze costurile de producţie şi investiţia de care este nevoie.Dacă se confirmă zăcămintele, trebuie făcută o investiţie de 4-5 miliarde de dolari pentru a fi exploatat zăcământul”, a menţionat Traian Băsescu.

În finalul declaraţiei sale, el a lansat un avertisment către OMV Austria. ”Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, le-am transmis mesajul că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”, a spus şeful statului.
Traian Băsescu a vizitat platformei de foraj Ocean Endeavor din Marea Neagră, operată de ExxonMobil şi Petrom.

Citiţi şi: 

Băsescu: Am aflat că România a transmis două nominalizări de comisar european. Surse: este vorba despre Cioloş şi Creţu 

ANALIZĂ Planul OMV-Gazprom ameninţă independenţa energetică a României

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%