Topul mondial al celor mai fericite ţări. România, situată în josul clasamentului World Happiness Report 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii americani de la Earth Institute Columbia University au realizat sub egida Naţiunilor Unite un barometru al fericirii în ţări din întreaga lume. România s-a clasat pe locul 86 din totalul de 158 ţări, după Zambia. Moldova ne întrece obţinând locul 52.

Topul este întocmit cu sprijinul Gallup Organization, pe criterii de ordin economic, psihologic, social, medical, statistic. România s-a clasat pe locul 86 din totalul de 158 ţări, după Zambia. Moldova ne întrece obţinând locul 52.

Primul sondaj World Happiness Report a fost efectuat în 2012, al doilea în 2013, iar al treilea a fost publicat la 23 aprilie 2015. Editorii ultimului raport sunt profesorul John F. Helliwell, de la University of British Columbia şi Canadian Institute for Advanced Research; lordul Richard Layard, director al Well-Being Programme at LSE’s Centre for Economic Performance; profesorul Jeffrey D. Sachs, directorul Earth Institute at Columbia University, director al Sustainable Development Solutions Network (SDSN) şi consilier al secretarului general ONU Ban ki-Moon.

„Studiul descrie cum măsurile pentru starea de bine a populaţiei duc la progresul naţiunilor. Raportul reflectă o necesitate globală de a acorda mai multă atenţie criteriului fericirii pentru politica guvernelor lumii“, este concluzia cercetătorilor.

Topul 10 este format din ţări ca Elveţia, Norvegia, Canada, Finlanda, Olanda, Suedia, Noua Zeelandă şi Australia. Pe ultimele locuri sunt ţări precum Siria, Burundi şi Togo.

Iată topul World Happiness Report 2015:

1. Switzerland (7.587)
2. Iceland (7.561)
3. Denmark (7.527)
4. Norway (7.522)
5. Canada (7.427)
6. Finland (7.406)
7. Netherlands (7.378)
8. Sweden (7.364)
9. New Zealand (7.286)
10. Australia (7.284)
11. Israel (7.278)
12. Costa Rica (7.226)
13. Austria (7.200)
14. Mexico (7.187)
15. United States (7.119)
16. Brazil (6.983)
17. Luxembourg (6.946)
18. Ireland (6.940)
19. Belgium (6.937)
20. United Arab Emirates (6.901)
21. United Kingdom (6.867)
22. Oman (6.853)
23. Venezuela (6.810)
24. Singapore (6.798)
25. Panama (6.786)
26. Germany (6.75)
27. Chile (6.670)
28. Qatar (6.611)
29. France (6.575)
30. Argentina (6.574)
31. Czech Republic (6.505)
32. Uruguay (6.485)
33. Colombia (6.477)
34. Thailand (6.455)
35. Saudi Arabia (6.411)
36. Spain (6.329)
37. Malta (6.302)
38. Taiwan (6.298)
39. Kuwait (6.295)
40. Suriname (6.269)
41. Trinidad and Tobago (6.168)
42. El Salvador (6.130)
43. Guatemala (6.123)
44. Uzbekistan (6.003)
45. Slovakia (5.995)
46. Japan (5.987)
47. South Korea (5.984)
48. Ecuador (5.975)
49. Bahrain (5.960)
50. Italy (5.948)
51. Bolivia (5.890)
52. Moldova (5.889)
53. Paraguay (5.878)
54. Kazakhstan (5.855)
55. Slovenia (5.848)
56. Lithuania (5.833)
57. Nicaragua (5.828)
58. Peru (5.824)
59. Belarus (5.813)
60. Poland (5.791)
61. Malaysia (5.770)
62. Croatia (5.759)
63. Libya (5.754)
64. Russia (5.716)
65. Jamaica (5.709)
66. North Cyprus (5.695)
67. Cyprus (5.689)
68. Algeria (5.605)
69. Kosovo (5.589)
70. Turkmenistan (5.548)
71. Mauritius (5.477)
72. Hong Kong (5.474)
73. Estonia (5.429)
74. Indonesia (5.399)
75. Vietnam (5.360)
76. Turkey (5.332)
77. Kyrgyzstan (5.286)
78. Nigeria (5.268)
79. Bhutan (5.253)
80. Azerbaijan (5.212)
81. Pakistan (5.194)
82. Jordan (5.192)
83. Montenegro (5.1922)
84. China (5.140)
85. Zambia (5.129)
86. Romania (5.124)
87. Serbia (5.123)
88. Portugal (5.102)
89. Latvia (5.098)
90. Philippines (5.073)
91. Somaliland region (5.057)
92. Morocco (5.013)
93. Macedonia (5.007)
94. Mozambique (4.971)
95. Albania (4.959)
96. Bosnia and Herzegovina (4.949)
97. Lesotho (4.898)
98. Dominican Republic (4.885)
99. Laos (4.876)
100. Mongolia (4.874)
101. Swaziland (4.867)
102. Greece (4.857)
103. Lebanon (4.839)
104. Hungary (4.800)
105. Honduras (4.788)
106. Tajikistan (4.786)
107. Tunisia (4.739)
108. Palestinian Territories (4.715)
109. Bangladesh (4.694)
110. Iran (4.686)
111. Ukraine (4.681)
112. Iraq (4.677)
113. South Africa (4.642)
114. Ghana (4.633)
115. Zimbabwe (4.610)
116. Liberia (4.571)
117. India (4.565)
118. Sudan (4.550)
119. Haiti (4.518)
120. Congo (Kinshasa) (4.517)
121. Nepal (4.514)
122. Ethiopia (4.512)
123. Sierra Leone (4.507)
124. Mauritania (4.436)
125. Kenya (4.419)
126. Djibouti (4.369)
127. Armenia (4.350)
128. Botswana (4.332)
129. Myanmar (4.307)
130. Georgia (4.297)
131. Malawi (4.292)
132. Sri Lanka (4.271)
133. Cameroon (4.252)
134. Bulgaria (4.218)
135. Egypt (4.194)
136. Yemen (4.077)
137. Angola (4.033)
138. Mali (3.995)
139. Congo (Brazzaville) (3.989)
140. Comoros (3.956)
141. Uganda (3.931)
142. Senegal (3.904)
143. Gabon (3.896)
144. Niger (3.845)
145. Cambodia (3.819)
146. Tanzania (3.781)
147. Madagascar (3.681)
148. Central African Republic (3.678)
149. Chad (3.667)
150. Guinea (3.656)
151. Ivory Coast (3.655)
152. Burkina Faso (3.587)
153. Afghanistan (3.575)
154. Rwanda (3.465)
155. Benin (3.340)
156. Syria (3.006)
157. Burundi (2.906)
158. Togo (2.839)

Vă mai recomandăm

Un top al ţărilor cu cele mai frumoase femei din lume, contestat: „Şi România unde e?“. Reacţiile au convins autorii să refacă lista

Oraşele în care merită să trăieşti în România

Plaja Corbu, într-un top 10 al celor mai frumoase plaje din lume. „Este un tărâm al păcii şi serenităţii“


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”