Toate porturile la Marea Neagră au fost închise. Dobrogea, sub Cod Galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Dobrogea se află sub avertizare Cod Galben de ninsori viscolite, intensificări ale vântului şi depuneri de gheaţă. Avertizarea este valabilă până miercuri, ora 20.00.

Conform Centrului Infotrafic al poliţiei Române, toate porturile la Marea neagră au fost închise din cauza vremii.

Judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub avertizare Cod Galben până miercuri, ora 20.00.

„În intervalul menţionat, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40…50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 metri.

Conform prognozei transmise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, vor cădea precipitaţii care se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare şi se poate produce polei. Vântul se va intensifica treptat şi va depăşi la rafală 55 – 65 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Temperaturile minime se vor încadra între –5 şi 2 grade C.

Pe aceeaşi temă:

Ninsoare viscolită în judeţul Constanţa. Utilajele au împrăştiat material antideparant

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție