Terenul de pe malul mării, unde se vrea ridicarea unui bloc cu 18 etaje, îngrădit. Reacţia primăriei Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenul unde se vrea construirea blocului

Oamenii care locuiesc în blocurile din apropiere au protestat faţă de decizia construirii unui imobil cu 18 etaje, situat chiar pe faleză, în apropierea plajei.

Zeci de oameni au protestat sâmbătă, 8 februarie, în cartierul Faleză Nord, la capătul străzii Ion Raţiu.

Aici urmează ca un investitor privat să ridice un bloc cu 18 etaje chiar în zona de faleză, în apropierea plajei. Locatarii din zonă sunt nemulţumiţi deoarece noua construţie le-ar obtura lumina naturală, iar accesul către palajă ar fi blocat.

De asemenea, protestatarii spun că terenul respectiv face parte din celebrul dosar al retrocedărilor, în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv la închisoare.

După două zile de la proteste, proprietarul terenului respectiv a trimis muncitorii care au început să împrejmuiască zona.

În schimb, primăria Constanţa anunţă, prin intermediul Poliţiei Locale, că nu a fost emisă nicio autorizaţie de construire pentru acel imobil. Singura autorizaţie de construire emisă de primărie este pentru ridicarea gardului de împrejmuire care ar avea rolulde a păstra curată zona respectivă.

                         Muncitorii au început să ridice un gard pentru împrejmuirea locului

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Proteste la malul mării. Construirea unui bloc cu 18 etaje a scos lumea în stradă

Radu Mazăre rămâne după gratii. Înalta Curte a respins cererea de eliberare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”