Teodosie, în spatele uşilor închise. Arhiepiscopul Tomisului este trimis în judecată de DNA sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiepiscopul Teodosie Sursa foto Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopul Teodosie a fost la instanţă marţi, 6 februarie, pentru contestarea măsurii de control judiciar dispusă de procurorii DNA în dosarul fermei de la Nazarcea. „E foarte bine că s-a trimis în judecată acest dosar, că atunci se lămureşte“, a declarat ierarhul ziariştilor de la instanţă.

Până la judecarea dosarului propriu-zis, măsura controlului judiciar este judecată la Curtea de Apel Constanţa, în camera preliminară, de magistratul Cristian Deliorga, fost procuror şi fost membru (vicepreşedinte chiar) al Consiliului Superior al Magistraturii. Audierea a fost cu uşile închise, aşa cum se obişnuieşte în camera preliminară.

La 3 februarie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În stare de libertate au fost trimişi Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Stere Beca - la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, precum şi Aurelian Ştefan - la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii au arătat că în perioada 2010 – 2016, arhiepiscopul Teodosie, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.

„În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită Ferma 3 Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.

Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei“, arată procurorii DNA.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. 

În dosar au fost instituite măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deţinute de Teodosie Petrescu şi de persoanele responsabile civilmente - respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol Andrei.

Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina lui IPS Teodosie, a fost dispusă clasarea cauzei. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă şi măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Pe aceeaşi temă: 

Teodosie, trimis în judecată în dosarul fermei de la Nazarcea. DNA i-a poprit conturile, atât ierarhului, cât şi Arhiepiscopiei Tomisului

IPS Teodosie îşi serbează onomastica, fiind felicitat de Patriarhul Daniel. Sfântul Cuvios Teodosie a trăit 105 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite