Temutul interlop Rivas din Constanța a fost ucis într-un cartier luxos din Malta. Cine sunt suspecții

0
Publicat:

Joseph Rivas, în vârstă de 43 de ani, este născut la în Londra, Marea Britanie. El are dublă cetățenie, britanică și română și în trecut a terorizat judeţul Constanţa.

Joseph Rivas, un temot ibnterlop FOTO: Observator Antena 1

Unul dintre cei mai temurți intorlopi din România, Joseph Rivas, a fost ucis zilele trecute, în Malta, după o răfuială în cartierul Paceville, din St. Julian's, foarte căutat pentru turiștii petrecăreți, scrie replicaonline.ro.

El a fost înjunghiat în piept cu un cuțit, duminică 5 decembrie, și a murit la spital câteva ore mai târziu. Suspecții sunt trei români, care au fost arestați de poliția din Malta pe 6 decembrie.

Româno-britanicul s-a lovit în viața lui de multe ori cu justiția din cele două țări mamă, fiind recunoscut ca un criminal extrem de periculos.

În 2008, la Londra a fost implicat într-un caz de omor din culpă a unui bărbat căruia i s-au fracturat oasele feței. Rivas a fugit din Anglia și s-a stabilit în Constanța.

 Acesta locuia într-un apartament pe strada Soveja și s-a angajat ca agent la societatea de pază „Save & Self”, care asigura serviciile în Portul Constanța. A provocat un scandal, și-a bătut un coleg, pe care l-a lăsat infirm și care, după doi ani, a decedat.

În 2013, Rivas a fost prins și arestat la Constanța. Rivas avea de executat o pedeapsă privativă de libertate, de 3 ani, pentru evenimentul în urma căruia colegul său a murit. Întrucât se sustrăgea executării pedepsei, el a fost dat în urmărire naţională şi internaţională După doi ani de pușcărie, a fost eliberat pentru bună purtare.

În 2015, Rivas a fost unul dintre cei șase bărbați arestați de Poliția Română și acuzați de un jaf într-o locuință din Năvodari, de 100.000 de euro și de torturarea proprietarului și a prietenului său.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul