Techirghiolul îl sărbătoreşte pe locuitorul său Mircea Eliade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Eliade

La 105 ani de la naşterea renumitului scriitor Mircea Eliade, care a văzut lumina la data de 13 martie 1907 la Bucureşti, oraşul Techirghiol îl va omagia pe cel care i-a fost locuitor împreună cu familia sa, pe perioada verii, în decursul anilor 1912-1917.

Primăria Techirghiol, în parteneriat cu Ateneul Dobrogeţia organizează sâmbătă, ora 11, la Biblioteca Orăşenească, simpozionul „Mircea Eliade şi Techirghiol. Omagiu scriitorului şi omului de ştiinţă român la 105 ani de la naştere“. Cu această ocazie vor fi dezvelite două plăci memoriale şi va fi vernisată o fotoexpoziţie documentară.

Anii copilăriei, Mircea Eliade i-a petrecut pe meleagurile Dobrogei, unde tatăl său, ofiţer de infanterie, a fost purtat de misiunile militare. De vremurile de la Cernavodă şi Techirghiol, cunoscutul romancier şi-a amintit cu mare drag în scrierile sale.

„Pe atunci, în 1912, Techirghiolul era încă un sat, avînd doar cîteva cladiri mai aratoase: un hotel modern, cîteva hanuri, stabilimentul de bai fierbinti, cladiri sumbre ale coloniilor de vacanta şi patru-cinci vile. Sus, pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeie tătăreşti“, scrie Eliade în memoriile sale. Capul familiei a cumpărat o proprietate pe deal, unde a construit o casă, numită Vila Cornelia, după sora romancierului.

„Acestui entuziasm i-a pus capăt intrarea României în razboi. Doi ani, n-am mai avut nici o stire despre Vila Cornelia. Cînd ne-am dus din nou la Techirghiol, în vara lui 1919, n-am mai găsit decît zidurile. Unul din vecini spunea că vila fusese locuită si apoi prădată de trupele bulgare. Dar o parte din mobilă am găsit-o mai tîrziu, risipită pe la casele din sat. Din acele dintîi vacanţe de vară la Techirghiol mi-a ramas şi acum amintirea amurgurilor tîrzii, pe care le aşteptam pe deal, printre euforbii si melci. Se vedea ghiolul pîna la Eforie si Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. Nu prea departe, pe mîna dreaptă, se aflau bostănăriile, de unde cumpăram pepenii verzi şi cantalupii. De cealaltă parte, nevăzute, se întindeau bordeiele tătăreşti. La căderea serii, se auzeau cîinii şi venea dintr-acolo fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rîndul, fumul acesta înecăcios a întruchipat pentru mine prezenţa Dobrogei, prolog la O mie şi una de nopţi“, scrie Eliade.

Ateneul Dobrogeţia a fost constituit în martie 2011 pentru a fi un promotor al culturii şi ştiinţei Dobrogei. Din partea forului vor participa la manifestare prof. univ. dr. Vasile Sârbu (preşedinte), dr. Virgil Coman – directorul Arhivelor Naţionale Constanţa, consilieri locali, iubitori de literatură şi istorie.
 


Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”