Teatrul de Vară din Mamaia intră în reabilitare. Cum va arăta edificiul după investiția de peste 29 milioane de lei

0
Publicat:

Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia va fi reabilitat și modernizat. Consiliul Județean Constanța a semnat, vineri, 25 aprilie, ordinul de începere a lucrărilor. Investiția se ridică la peste 29 de milioane de lei, iar termenul estimat pentru finalizarea proiectului este de 18 luni, au anunțat reprezentanții instituției.

Cum va arăta Teatrul de vară Mamaia. FOTO: Facebook / Consiliul Județean Constanța

Potrivit unui comunicat al CJ Constanța, toate avizele și documentele necesare au fost obținute, iar formalitățile administrative s-au încheiat. Urmează organizarea șantierului, pas premergător demarării efective a lucrărilor.

„Readucem la viață un simbol al culturii constănțene! Astăzi am semnat ordinul de începere a lucrărilor, iar de luni începem reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia. Transformăm acest spațiu abandonat într-unul modern, care va susține viața culturală locală și va atrage turiști. În 18 luni, teatrul va deveni un punct de referință pentru evenimentele de pe litoralul românesc”, a declarat Florin Mitroi, președintele CJ Constanța.

Lucrările prevăd intervenții majore de consolidare, reabilitare și modernizare a clădirilor C1 (intrarea teatrului) și C2 (galeria), refacerea hidroizolațiilor, modernizarea instalațiilor, precum și renovarea finisajelor interioare și exterioare.

Vor fi montate 1.085 de scaune noi pentru spectatori, scena va fi dotată cu echipamente moderne, iar aleile pietonale, drumurile de acces și parcările – inclusiv cele pentru persoane cu dizabilități – vor fi complet reamenajate.

Valoarea totală a proiectului, cu TVA inclus, se ridică la 29.132.406,85 lei. Din această sumă, proiectarea și execuția lucrărilor sunt estimate la 15.476.792,71 lei fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor