Stațiunea din România în care tarifele la cazare au explodat. Pentru patru nopți, proprietarii cer chiar și 32.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costineștiul se pregătește să devină luna viitoare epicentrul distracției de pe litoral. Festivalul de muzică „Beach, Please!” revine în stațiunea Tineretului cu a patra ediție și aduce cu el nu doar valuri de turiști, ci și o explozie a tarifelor la cazare.

„Beach, Please!”, ediția din 2024. FOTO: arhivă

Dacă în trecut Costineștiul era recunoscut pentru prețurile accesibile, în iulie 2025 lucrurile stau cu totul altfel. Pentru patru nopți de cazare într-o vilă de pe malul mării, proprietarii cer chiar și 32.000 de lei. Camerele de hotel sau pensiune pornesc de la 700 de lei pe noapte și pot ajunge până la 1.500 de lei, în funcție de amplasare și facilități.

„Au fost mulți care au ajuns să ceară și 10 mii de euro. În Costinești sunt multe locații care, că să o spunem pe românește, bat câmpii de cazare. Din păcate noi nu putem controla piață de cazări. Cei care vin last minute vor avea parte din păcate de cele mai proaste dealuri”, explică Andrei Șelaru, unul dintre organizatorii evenimentului, conform Observator News.

Proprietarii de pensiuni confirmă că interesul a fost uriaș: „Rezervările au început imediat după ediția trecută. Mai avem doar patru camere disponibile”, spune Ana Bolboceanu, proprietara unei pensiuni.

Pentru a evita prețurile piperate, mulți turiști s-au orientat spre stațiunile din apropiere, cum ar fi Eforie Nord. Acolo, patru nopți de cazare pot costa între 800 și 2.000 de lei.

Festivalul „Beach, Please!” va avea loc la începutul lunii iulie, iar Costineștiul se pregătește să devină, pentru câteva zile, capitala muzicii urbane din România.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"