Tâlhării în serie. Sunt atacate femei, pe stradă, ziua în amiaza mare. „Unde mai suntem în siguranţă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe tâlhării au fost semnalate în decursul ultimei luni în municipiul Constanţa. Ţinta jefuitorilor sunt femeile în vârstă, care sunt atacate ziua în amiaza mare, pe stradă.

Înainte ca ele să apuce a riposta, infractorii le lovesc şi le smulg genţile, sacoşele, telefoanele, bijuteriile vizibile - în special cerceii, lănţişoarele, brăţările la care pot ajunge uşor.

Femeile sunt aşteptate în preajma locuinţelor, pe alei, străzi, bulevarde. Infractorii nici nu mai aşteaptă ca ele să deschidă o uşă sau să sune la interfon. În timp ce ele pleacă de acasă sau se îndreaptă spre casă, de regulă cu mâinile ocupate, tâlharii acţionează. Lovitura vine din spate, femeile cad, iar infractorii operează cât ai clipi.

Nu o dată, victimele ajung în spital, fiind internate pentru îngrijiri medicale din cauza traumatismelor şi traumelor căpătate în urma loviturii şi a căzăturii.

„Ce face Poliţia?“, se întreabă familiile victimelor care se tem acum să mai iasă afară neînsoţite. „Dacă se întâmplă asta în plină zi, pe stradă, ce siguranţă mai avem într-un asemenea oraş? Pe noi cine ne apără?“, caută oamenii răspunsuri.

Ce face Poliţia

Într-o singură lună, de la 15 septembrie încoace, Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa a comunicat înregistrarea a 5 infracţiuni de acest gen comise în împrejurările descrise mai sus.

Ultimul a fost săvârşit la 8 octombrie, când o bătrână de 77 ani a fost jefuită de 40 lei pe care-I avea în mână. Tâlharul, un bărbat de 46 ani din Hârşova, a fost arestat. Victima şi-a recăpătat banii.

Poliţia spune că în primele nouă luni din 2017, infracţiunile contra patrimoniului - categorie în care intră cu precădere furturile (din locuinţe, firme, buzunare, maşini), tâlhăriile, alături de distrugeri şi înşelăciuni - au scăzut cu 9,2% faţă de 2016.

„Remarcăm, ca mod de operare, alegerea unor locuri cu vizibilitate estompată de vegetaţie, cum sunt în cartierele Tomis II sau Tomis Nord. Violenţa nu este extremă, pentru că infractorii se mulţumesc să smulgă obiectele vizate şi fug. Recomandăm femeilor să nu poate la vedere bijuterii, să se uite în jur şi să observe dacă sunt urmărite“, declară agentul-şef adjunct Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt IPJ Constanţa. 

Poliţiştii au constatat că, de obicei, tâlharii nu se întorc la locul faptei, precum criminalii. Zona vizată de ei va fi schimbată periodic, deci nicio zonă nu poate fi considerată sigură 100%, astfel că trebuie să ne luăm propriile măsuri de siguranţă, fiind atenţi la situaţiile în care am putea fi vulnerabili.

„Anul acesta am avut trei grupuri de tâlhari, constituite din indivizi majori, care atacau femeile, dar şi bărbaţii. Jefuiau inclusiv în staţia de autobuz. Au fost prinşi toţi şi sunt în arest. Aceştia tâlhăreau cu premeditare, dar pe străzi acţionează şi tineri care lovesc impulsiv, sub influenţa drogurilor. Ca să facă rost de bani, ei încep să jefuiască. Şi mai sunt minorii trimişi la furat, care având sub 14 ani nu pot fi traşi la răspundere, penal vorbind. Circa 40% dintre cazurile de tâlhărie sunt comise de minori sub 14 ani, care provin din familii dezorganizate. Dacă sunt prinşi, se stabileşte ce fapte mai au la activ şi sunt trimişi în centrele de primire a minorilor, care funcţionează în regim semideschis. Stau un timp, apoi pleacă iar pe străzi“, arată Niculescu.

Poliţia dă asigurări că va continua munca de prevenire, iar poliţiştii de specialitate, împreună cu cei de proximitate, vor merge în cartiere, vor sta de vorbă cu oamenii, la cluburile de pensionari, în pieţe, vor lipi afişe la avizierele blocurilor, vor împărţi pliante.

„Rugăm cetăţenii să intervină dacă sunt martori la asemenea fapte şi să reţină cât mai multe date care să ducă la identificarea autorilor“, transmite IPJ Constanţa.  

Pe aceeaşi temă: 

Tânără şantajată de fostul concubin cu publicarea pe internet a unei înregistrări compromiţătoare

Violatorul în serie care a terorizat Italia este din Constanţa. Bătea femeile, le viola şi le lega de mâini şi de picioare

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €