Staţiunile din sudul litoralului vor fi modernizate. Investiţia depăşeşte 34 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Mangalia au lansat un proiect pentru modernizarea staţiunilor.  FOTO: Primaria Mangalia

Staţiunile din sudul litoralului îşi vor schimba faţa. Primăria Mangalia a lansat un proiect de peste 34 de milioane de lei care va fi încheiat la sfârşitul lui 2015.

Primăria Municipiului Mangalia a organizat miercuri, 21 ianuarie la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului "Lucrări de amenajare şi modernizare, zone de interes turistic – sudul litoralului (Mangalia - Saturn)".

Proiectul este realizat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5, "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul de intervenţie 5.2 – "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice".  Valoarea totală a proiectului este de a 34053602,63 de lei, valoarea maximă nerambursabilă este de 33372530,58 lei, data finalizării lucrărilor fiind prevăzută la sfârşitul acestui an.

Potrivit documentaţiei tehnice, faleza pietonală adiacentă plajei se va reabilita pe o distanţă de peste 2,5 km, între Hotel Paradiso şi limita staţiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn-Venus. De asemenea, proiectul prevede realizarea unui punct de belvedere acoperit, zone verzi, căi de acces către plajă, mobilier urban şi sisteme de iluminat.

“Dezvoltarea ofertei turistice prin implementarea proiectului de investiţii va contribui la reducerea fenomenului de sezonalitate care afectează în general sectorul turistic din regiune. Totodată, se va diminua efectul concurenţial manifestat de ofertele turistice din alte zone ale ţării sau din străinătate. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de turiştii români şi străini, având, totodată, impact asupra mediului de afaceri local, prin atragerea de noi investitori”, se arată într-un comunicat al Primăriei Mangalia.

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, speră ca lucrările să înceapă cât mai curând.
"Ne dorim ca lucrările să demareze în cel mai scurt timp, mai ales dacă vremea ne va permite acest lucru. Sperăm să putem finaliza reabilitarea aleii pietonale de la Neptun, până la începerea sezonului estival, iar cea de la Saturn, pană la sfârşitul anului 2015. Ne cerem scuze de pe acum, pentru disconfortul creat în zonă, în perioada lucrărilor, însă suntem siguri că rezulatul final va fi unul pe măsura aşteptărilor", a afirmat Cristian Radu.

Vă mai recomandăm:


Radu Cristian, primarul Mangaliei, s-a înscris în PNL. „Modelul meu de primar este Klaus Iohannis“

Bani europeni pentru lucrări pe litoral: falezele vor fi modernizate cu fonduri de zece milioane de euro

FOTO Mangalia, oraşul istoric. Coloane greceşti vor fi realizate la intersecţia principalelor artere ale vechiului Callatis

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două