Spitalul Judeţean Constanţa, decorat de preşedintele Klaus Iohannis. În urmă cu o săptămână, unitatea era criticată de ministrul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Preşedinţia României

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis,  a conferit Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler .

Ceremonia de decorare a avut loc marţi, 16 aprilie, la Palatul Cotroceni. Preşedintele României a decorat mai multe spitale din ţară, printre ele aflându-se şi Spitalul Judeţean Constanţa.

Delegaţia constănţeană, care a reprezentat cea mai mare unitate spitalicească din Dobrogea, a fost formată din: Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanţa, Dr. Bogdan Obadă, director medical, As. Lic. Cornelia Banu, director de îngrijiri, Ec.Natalia Munteanu, director economic şi  Prof.Univ. Dr. Vasile Sârbu, fondator al Facultăţii de Medicină şi al şcolii chirurgicale constănţene dezvoltate în cadrul acestui spital.

„Avem nevoie de mai multe exemple precum cele oferite de dumneavoastră, cei prezenţi aici, care vă desfăşuraţi activitatea cu maximă responsabilitate în ciuda condiţiilor de muncă mai mult decât dificile!

Prin înaltele distincţii ale statului român pe care vi le ofer astăzi, vă transmit toată aprecierea mea pentru dăruirea cu care aveţi grijă de sănătatea noastră, a tuturor, şi pentru valorile pe care le promovaţi în rândul tinerei generaţii de profesionişti din domeniul sănătăţii”, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis celor prezenţi la ceremonie.

Spitalul Judeţean de Urgenţă  „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa împlineşte luna aceasta 50 de ani de existenţă.

În urmă cu o săptămână, unitatea medicală a fost verificată de ministrul Sănătăţii. Sorina Pintea a precizat că a vizitat secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie, menţionând că a găsit dezastru la neurologie.

În urma controlului, Spitalul Judeţean a demarat o anchetă internă. Astfel au fost luate măsurile:

- încetarea mandatului de asistent şef interimar pentru asistenta din Secţia Clinică Neurologie; 

- acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secţiei UPU-SMURD Constanţa, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;

- directorul de Îngrijiri a primit o atenţionare privind intensificarea controalelor pe secţiile unităţii, în consecinţă, au fost demarate verificări în toate secţiile.

Pe aceeaşi temă:

Urmările controlului ministrului Sorina Pintea: asistenta şefă de la Neurologie a fost dată afară

Efectele controlului ministerial de noapte. Conducerea Spitalului de Urgenţă Constanţa face o anchetă disciplinară


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu