Spectacol-labirint în centrul vechi al Constanţei. Acţiunea este bazată pe poveştile de viaţă înscrise pe epitafurile vechilor locuitori ai Tomisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un spectacol de teatru labirint, intitulat „Picături de istorie” este pus sâmbătă seara în scenă în centrul vechi al Constanţei.

Acţiunea spectacolului care va începe la ora 20.30 este bazată pe poveştile de viaţă ale persoanelor ale căror epitafuri sunt înscrise pe pietrele de mormânt din părculeţul arheologic de lângă Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa.

„Desfăşurarea este împărţită în trei planuri. Vom începe din părculeţul Arheologic din faţa Edificiului Roman cu Mozaic, apoi spectatorii şi actorii vor trece prin Edificiul Roman, apoi vom coborî la Termenele Romane, pentru ultima parte”, a declarat Sebi Pătrunjei, coordonator activităţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Regia artistică, scenografia şi scenariul sunt semnate de Dana Dumitrescu, directoarea Teatrului de Stat Constanţa, muzica de Adrian Mihai, iar documentarea îi aparţine scriitorului Cristian Cealera. Din distribuţie fac parte: Laura Iordan Adrian, Maria Lupu, Alina Manţu, Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Remus Archip.

Actorii au repetat timp de mai multe săptămâni şi sunt gata pentru spectacol. Reprezentaţia spectacolului este unică – nu se va repeta – şi este gratuită pentru public şi nu se va repeta.

Nobila Epifania, legionarul veteran Valerius Germanus, negustorul grec Asclepiades, gladiatorii Argutos şi Skirtos, dar şi vestitul poet latin Ovidius sunt personajele principale care se vor prezenta în faţa publicului de secol XXI, pentru a-şi spune poveştile de viaţă... şi de moarte. De pe urma lor avem ca mărturii peste veacuri inscripţiile lăsate pe pietrele lor funerare din necropola de secol II - III sau versurile poetului Ovidius, iar aceste cuvinte de adio sunt mesaje extraordinare, de natură să creeze împreună o frescă unitară a acestui oraş de la malul Pontului Euxin. 

Personajele principale ale spectacolului sunt locuitori ai Tomisului de acum doua milenii, care îşi spun bucuriile şi împlinirile avute, dramele trăite, tristeţile, remuşcările, reuşind astfel să recompună, prin intermediul acestui spectacol, viaţa vechii cetăţi. 

Acslepiades este un tată îndurerat, care îşi pierde cei doi copii de 2 şi 6 ani, morţi într-o singură noapte, din motive care rămân un mister chiar şi în zilele noastre. Pe fresca de pe monumentul lor funerar, părintele dă vina pe un „demon cu ochii răi”, care i-ar fi îmbolnăvit şi ucis copiii. Omul cere zeilor subpământeni să răzbune ei această oribilă faptă şi să îl pedepsească pe „demon”.

Avem şi povestea unui fost legionar. Valerius Germanus, fiul lui Titus, din tribul Collina, port-drapel al legiunii VII Claudia Pia Fidelis, a trăit 57 de ani. După ce şi-a îndeplinit stagiul militar în nu mai puţin de 6 campanii, a primit pământ la Tomis, şi-a ridicat o casă şi şi-a întemeiat o frumoasă familie. A murit înconjurat de familia iubitoare şi de cei trei copii şi de soţie. 

Tot de pe inscriptiile de pe pietrele funerare aflăm si povestea a doi gladiatori, unul grec - Argutos, celălalt băştinaş - Skirtos Dacul, de asemenea personaje principale ale spectacolului. Cei doi au fost vedete în amfiteatrul Tomisului, unde s-au bucurat de multe victorii şi de aplauzele publicului. Au trăit intens fiecare zi din viaţă conştienţi că vor merge degrabă la zei. Şi-au pierdut vieţile în arenă, în lupte separate, la doar câteva zile distanţă unul de altul.

Din poeziile lui Ovidius aflăm extrem de multe informaţii despre viaţa din avanposturile romane de la Pontul Euxin, o adevărată „Epopee a geţilor”, aşa cum o denumea Umberto Eco. Ovidius nu putea lipsi de pe lista personajelor principale, el povestind cu lux de amănunte viaţa la Tomis, realizând o adevărată biografie a locuitorilor din zonă. 

Spectacolul este finanţat de Administraţia Naţională a Fondului Cultural, cu 55.000 de lei, şi organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A , care a contribuit cu 6.500 lei. Parteneri sunt Teatrul de Stat Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi Muzeul Naţional de istorie şi Arheologie Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile