Spaţiu de joacă amenajat pe pavele de beton, fără autorizaţie. O mamă a sesizat Avocatul Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loc de joacă în Parcul Central din Năvodari

Un spaţiu de joacă amenajat de administraţia locală reprezintă un pericol pentru cei mici. Asta a încercat o mamă să le explice autorităţilor locale, care au ignorat-o. Femeia a apelat la Avocatul Poporului.

Părinţii au arătat că acest loc de joacă a fost construit direct pe pavele din beton, iar un copil care cădea, cădea pe o suprafaţă dură, putându-se accidenta. În mod normal, spun ei, spaţiul trebuie să aibă plăci din spumă sau cauciuc pe jos, pentru a preîntâmpina accidentarea vreunui copil.

Deşi sesizaţi cu privire la pericol, cei din primărie nu au dat niciun răspuns. Au amplasat totuşi câteva plăci de cauciuc la marginea echipamentelor de joacă. Soluţia a fost, de asemenea, criticată de părinţi, aceştia explicând faptul că un copil nu poate să aterizeze la punct fix de pe tobogan, iar de acele dale sau plăci se împiedică cei mici când aleargă prin locul de joacă.

Deoarece sesizările nu au primit nici un răspuns, iar spaţiul a rămas la fel timp de mai multe luni, o mamă a transmis în luna ianuarie 2021 o petiţie Avocatului Poporului (AP) în care semnala că locul de joacă „a fost construit pe pavele, iar pericolul de accidentare este foarte mare, nefiind un loc sigur de joacă”.

Avocatul Poporului a cerut explicaţii de la cele primărie şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar în luna aprilie a transmis şi recomandări primarului oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

„Parcul este utilizat şi în prezent de către minori în aceleaşi condiţii nesigure. Cele 20 de dale de cauciuc achiziţionate de primărie sunt insuficiente pentru a acoperi toată suprafaţa destinată spaţiului de joacă, astfel că s-a luat decizia de a fi montate numai la coborârea de pe echipamente. Restul spaţiului este prevăzut cu pavele dintr-un material dur, reprezentând astfel o suprafaţă nesigură pentru utilizarea spaţiului de joacă”, reţine Avocatul Poporului.


Plăci de cauciuc instalate la baza toboganului

O altă instituţie care a transmis explicaţii a fost inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa. Reprezentanţii instituţiei au precizat că au făcut verificări şi au constatat că lucrările de amenajare a spaţiului de joacă au fost executate cu încălcarea Legii 50/1991, deoarece au fost executate fără autorizaţie de construire.

În consecinţă, Avocatul Poporului a transmis o recomandare primarului oraşului Năvodari prin care-i solicită să ia toate măsurile pentru intrarea în legalitate şi obţinerea autorizaţiei de construire pentru locul de joacă şi să demareze procedura de amenajare a acelui loc de joacă astfel încât să fie respectate standardele de calitate şi drepturile constituţionale ale minorului.

Ce spune primăria

Primăria Năvodari a transmis reporterilor „Adevărul” că a luat la cunoştinţă recomandările formulate de Avocatul Poporului privind locul de joacă din Parcul Central al oraşului. „Măsurile recomandate au fost însuşite şi, în consecinţă, au fost demarate toate acţiunile necesare privind obţinerea autorizaţiei de construire. Facem menţiunea că procedura de autorizare va fi finalizată în regim de urgenţă.”


Tobogane cu plăci de cauciuc la bază

De asemenea, în cadrul primăriei a fost demarată o verificare internă pentru a se afla cum a fost posibil ca acel spaţiu de joacă să fie amenajat fără autorizaţie de construire. „Prin demersurile actuale, Primăria Oraşului Năvodari va remedia neîntârziat aspectele semnalate şi va soluţiona, totodată, o situaţie creată încă din anul 2010, când a fost construit locul de joacă din Parcul Central”, sun reprezentanţii administraţiei locale.

Ei arată că locul de joacă din Parcul Central a fost inventariat în domeniul public în anul 2010, fiind cuprins în Anexa nr. 10 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Năvodari”.

Vă recomandăm şi:

Bani publici cheltuiţi degeaba. Cum a construit o primărie un corp de şcoală în care nu învaţă nimeni de nouă ani Cum au ajuns zeci de terase din Năvodari să fie notificate pentru demolare. Scandalul celor 9.000 de metri pătraţi de plajă care ar fi fost intabulaţi ilegal  

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux