Spargere în cea mai sigură zonă din România. Doi civili au furat laptopurile militarilor americani de la Kogălniceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Indivizii au fost prinşi după câteva zile. FOTO Arhiva Adevarul

Doi angajaţi civili au unor firme care îşi desfăşoară activitatea în Baza Militară Americană de la Mihail Kogălniceanu au fost daţi pe mâna anchetatorilor după ce au furat mai multe laptopuri.

Primul furt a avut loc în urmă cu o săptămână, dar abia acum făptaşul a fost identificat. Lucian Mihai Guşă a intrat într-un dormitor destinat militarilor americani şi a spart lacătele de la dulapurile soldaţilor.

Individul a plecat de acolo cu două computere: un Dell şi un MacBook Pro de la Apple. 

Exemplul lui a fost urmat de un alt român care avea în grijă un dormitor al americanilor. Alexandru Raicovici a spart şi el lacătele şi a reuşit să fure un Dell şi un HP.

Hoţii nu au avut ocazia să se bucure de prada lor pentru că au fost prinşi de oamenii legii câteva zile mai târziu. În momentul de faţă ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către procurorii Judecătoriei Constanţa. Anchetatorii i-au reţinut şi i-au adus în faţa magistraţilor de la Judecătoria Constanţa cu o propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”