Şoferul care a tras cu pistolul în cauciucuri este anchetat de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pistol cu bile de cauciuc, folosit în atercaţie FOTO Adevărul

Un bărbat de 35 de ani este cercetat pentru folosirea fără drept a unei arme neletale pe un bulevard din municipiul Constanţa, după o şicanare în trafic cu un alt conducător auto.

Poliţiştii Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi miercuri, 28 noiembrie, despre o altercaţie care a avut loc la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Semănătorului, în care un bărbat a folosit o armă, posibil cu gaze sau cu proiectile din cauciuc.

Poliţiştii au stabilit cele întâmplate: în urma unei şicanări în trafic între conducătorii a două autoturisme, unul dintre aceştia a tras un foc în direcţia roţii celuilalt autoturism, fără a fi rănită vreo persoană.

În urma verificărilor, oamenii legii au reuşit identificarea celui care a folosit arma: un bărbat de 35 de ani, din Constanţa, deţinător legal de armă neletală.

Suspectul a fost citat pentru audieri. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală în care se efectuează investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, uz de armă neletală fără drept şi distrugere.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi