Şofer oprit cu focuri de armă. Ce au descoperit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 25 de ani a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor. Oamenii legii au plecat imediat în urmărirea şoferului.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 26 ianuarie, în jurul orei 1.00, pe DN 3, în zona localităţii Adamclisi, judeţul Constanţa. 

„La un moment dat, poliţiştii rutieri i-au făcut semnal regulamentar de oprire, însă acesta nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la urmărirea şoferului cu autospeciala din dotare şi, de asemenea, urmărirea acestuia pedestru, moment în care a fost executat un foc de avertisment în plan vertical”, transmit reprezentanţii IPJ Constanţa.

În urmă verificărilor, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că autoturismul era radiat din 2017, iar conducătorul auto, un tânăr de 25 de ani, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauza a fost întocmit dosar penal.

Pe aceeaşi temă:

Cocaină pentru cluburi din Mamaia, expediată prin curier. Traficanţii au fost reţinuţi de DIICOT

VIDEO Noi detalii în cazul fetei de 14 ani, omorâte de tată. Cum a încercat părintele să-i mintă pe procurori

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne