Şocul trăit de Sergiu Nicolaescu la Şcoala Navală. Un camarad a fost săltat şi trimis la Canal, unde avea să moară

Sergiu Nicolaescu n-a rezistat decât câteva luni la Şcoala Navală din Constanţa. Viitorul regizor, care intrase primul pe listă în septembrie 1947 şi era comandant de companie, a părăsit şcoala de ofiţeri fără să dea nicio explicaţie. Tatăl său fusese arestat în ianuarie 1948, dar încă un eveniment dramatic avea să marcheze lunile petrecute la Marină.

La Şcoala Navală din Constanţa, Sergiu Nicolaescu îşi făcuse un cerc de prieteni. Erau toţi băieţi şcoliţi, proveneau din familii bune, spre deosebire de alţii veniţi la Marină ca să scape de sărăcia de acasă.

Camarazii cu care se înţelegeau cel mai bine erau: Corneliu Enăchescu, Mircea Mârza-Reus, Mihai Crişan (cel care avea să fie directorul de producţie al filmului „Mihai Viteazul“), Victor Leiss şi Valentin Cruceanu.

„Aveam hamacele unul lângă altul, eu stăteam chiar lângă Sergiu. Ne petreceam tot timpul împreună, eram ca la cazarmă. Ca băieţii, mai făceam prostii, dar Sergiu n-a avut niciodată vreo pedeapsă. Pe noi ceilalţi ne mai trimiteau superiorii să urcăm şi să coborâm în arboradă, pe catarg. Sau mai era o pedeapsă, să dormim în puţul lanţului de ancoră. Sergiu însă era disciplinat, n-a fost pedepsit niciodată“, povesteşte viceamiralul Corneliu Enăchescu.

Chiar din anul întâi, însă, elevii de la Şcoala Navală aveau să cunoască cruzimea regimului comunist. Unul dintre colegi, Mircea Mârza-Reus, avea să fie ridicat de comunişti, arestat şi trimis la muncă silnică la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

„A fost un şoc pentru noi toţi. Mircea a dispărut dintr-odată. El era sibian şi ajutase partizanii din Rezistenţa din munţi. Noi eram îngroziţi de ce ni se mai putea întâmpla“, spune viceamiralul. 

Mircea Reus-Mârza a rezistat în lagărul de la Capu Midia până la 30 noiembrie 1952, când a murit electrocutat, în împrejurări neelucidate. Avea 23 ani.

Pentru Sergiu Nicolaescu, şocul a fost profund. Tatăl său fusese ridicat de comunişti în aceeaşi manieră. Întâmplarea de la Şcoala Navală l-a marcat decisiv. În primăvara lui 1948, el părăsea Marina, fără vreo explicaţie.

Într-un interviu acordat revistei „Marea Noastră“, editată de Liga Navală Română, el avea să mărturisească motivul pentru care a renunţat la visul său de a deveni marinar.

Pe site-ul sergiunicolaescu.ro, regizorul scria:
„1948 - La terminarea liceului, intrasem la trei facultăţi: Belle Arte, Politehnică şi Scolala de Ofiţeri de Marină. O alesesem pe ultima. În momentul abdicării regelui eram în prima mea vacanţă de student. Tata era inginer de drumuri şi şef în acest domeniu pentru Banat şi Transilvania. Lucra pentru rege, la Săvârşin şi, astfel, i s-a propus să plece cu acesta, când a părăsit România. A vrut să mă ia şi pe mine, dar s-a razgândit, a rămas.... iar pe 5 ianuarie 1948 a fost arestat. Eram acasă şi l-am însoţit până la localul Poliţiei din Timişoara. Tata a stat nejudecat cam un an; adus la Bucureşti a fost anchetat chiar de Nicolschi, în clădirea Senatului de astăzi, pe atunci Minsterul de Interne. A fost condamnat la 7 ani, în urma unui proces tipic comunist, ajungând la Canal. A murit în '94, avea 92 de ani. Sunt însă fericit că a apucat căderea comunismului.“