Sfaturile duhovnicilor pentru cei care postesc: „Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bunăvoie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie“
0Biserica Ortodoxă are rânduite în cursul unui an patru mari posturi: al Paştilor sau Postul Mare, Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Adormirii Maicii Domnului şi cel al Naşterii Domnului sau Crăciunului. În general, creştinii ţin aceste perioade prin abstinenţă de la anumite alimente sau băuturi, însă duhovnicii au şi alte recomandări.
Postul, în concepţia creştină, nu înseamnă doar o înfrânare de la carne, produse lactate, ouă sau băuturi alcoolice, ci şi o înfrânare spirituală a omului de la a săvârşi sau gândi răul. Marii duhovnici ai ortodoxiei româneşti recomandă credincioşilor să fie atenţi la latura sufletească a postului.
Părintele Ilie Cleopa, în cartea “Călăuză în credinţa ortodoxă”, vorbeşte despre rostul postului de a uşura o legătură a omului cu Dumnezeu. „Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului, pentru că întăreşte trupul şi urâţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului”
În cartea „Cuvinte vii”, părintele Arsenie Boca arată că postul este o luptă a creştinului cu poftele trupului, trupul fiind o unealtă a diavolului în cazul în care nu se posteşte.
„Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să urâţească trupul până acolo încât să nu mai fie nicio piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealta duhului rău… Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneala fă, ca altfel nu vine Mila”.
Duhovnicul Dobrogei, părintele Arsenie Papacioc, vieţuitor al mănăstirii Techirghiol, susţinea în predicile sale că „cei mai mulţi pun mare preţ pe un post de mâncare, o mâncare redusă, fără grăsimi. Dar asta nu-i destul. Trupul este de mare valoare şi el merge, alături de suflet, spre mântuire. Postul, dacă-l mai reţine puţin din năbădăile lui, îl ajută pe trup să se gândească la adevăratul post care este sufletesc, adică reţinerea cu orice chip de la a nu mai judeca, de a nu vorbi de rău. Este un lucru atât de grav şi se face atât de uşor. Prin vorbirea de rău ai anihilat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge. Postul este de mare valoare ţinut sufleteşte.”
Şi părintele Sofian Boghiu le spunea credincioşilor în cuvântările sale că „unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea - şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare - această <<uzină>> care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune <<mersi>>, pentru că se reface aievea. Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine.
Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bunăvoie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizica, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post”.
Pe aceeaşi temă: