Sentinţă în cazul Teodosie: ierarhul a fost achitat în prima instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teodosie

După două săptămâni de amanare a unei decizii, judecătorul Curţii de Apel Constanţa, Cristian Deliorga, a pronunţat decizia în prima instanţă.

IPS Teodosie a fost achitat de judecătorul Curţii de Apel Constanţa. Decizia nu este definitivă.

„În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului PETRESCU TEODOSIE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (acte materiale din perioada 2010-2016)”, se arată în decizia magistraţilor.

Alături de episop, au fost achitaţi şi ceilalţi preoţi trimişi în judecată de DNA.

Judecătorul Curţii de Apel Constanţa a decis în urmă cu două săptămâni să rămână în pronunţare în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este acuzat de fapte de corupţie. Termenul stabilit pentru verdictul în prima instanţă este miercuri, 29 mai. Decizia nu este definitivă.

Procurorii DNA au cerut instanţei condamnarea IPS Teodosie la închisoare cu executare. Pedeapsa pentru faptele de care este acuzat ierarhul este cuprinsă între 2 şi 7 ani.

În apărarea episcopului, la unul dintre ultimele termene de judecată, avocata Maria Vasii a declarat: „Noi am afirmat că dosarul nu are justificare. Nu poate avea decât valoarea unor răfuieli interne între capii bisericii. Altfel nu pot să îmi explic ce a dus la sesizarea SRI şi la sesizarea procurorului. Este regretabil că procurorul a intrat în acel joc şi că a instrumentat în aparenţă nişte proceduri judiciare, care ar cuprinde o acuzaţie, dar se pare că a făcut jocul unor interese oculte”.

Cine este judecătorul Cristian Deliorga

Dosarul „Nazarcea” a fost judecat de Cristian Deliorga, cel care a fost ales judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR) de către Senat, la propunerea PSD. Până la depunerea jurământului, Deliorga a ales să finalizeze dosarul în care principalul inculpat este Teodosie.

Magistratul Cristian Deliorga este o persoană apropiată atât de Adina Florea, adjunct al Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, cât şi de şefa CSM, Lia Savonea.

Între 2002 şi 2010, Deliorga a activat ca procuror, ocupând şi funcţia de vice-preşedinte al CSM. În anul 2007 a fost anchetat de DNA în dosarul concursurilor fraudate pentru procurori, însă din lipsa probelor suficiente s-a decis neînceperea urmăririi penale împotriva sa. În 2009 procurorii de la Parchetul de  pe lângă Tribunalul Bucureşti au votat revocarea mandatului de membru CSM al acestui pentru modul în care le-a reprezentat interesele. Asta deşi în anul 2004 a fost decorat de fostul preşedinte, Ion Iliescu, pentru servicii aduse justiţiei.

Dosarul „Nazarcea”

Teodosie Petrescu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”. Procesul a început în luna februarie 2017, fiind cunoscut sub numele de „Nazarcea”, după denumirea fermei pe care Arhiepiscopia o are în administrare şi pentru care a obţinut fondurile APIA verificate de procurorii DNA.

Alături de episcop au fost trimişi în judecată şi preotul Ciprian-Ioan Cojocaru, preotul Bogdan-Petrişor Malaxa, preotul Gheorghe Nadoleanu, preotul Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată faptul că ”în perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
 
În declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară.

Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).”

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Minoră filmată la duş. Cel care instalase camera era chiar cumnatul ei, preot

Soborul preoţilor cu dosare penale de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului. Consilierul lui Teodosie care a reclamat că o enoriaşă a profitat sexual de el

Călugăr, profesor de muzică, acuzat că a furat imagini cu elevii care se dezbrăcau înainte de ora de sport. A minţit ca să obţină filmarea chiar de Ziua Educaţiei

Sentinţă definitivă în cazul scandalului sexual din Arhiepiscopia Tomisului. Un consilier al IPS Teodosie a fost şantajat cu imagini compromiţătoare

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat