Şcoli închise în 31 localităţi, inclusiv în Hârşova. Orele sunt suspendate marţi din cauza vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 31 localităţi din judeţul Constanţa, unităţile de învăţământ - preşcolar, şcolar şi liceal - rămân închise şi marţi, 19 ianuarie, din cauza vremii nefavorabile.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, marţi, 19 ianuarie, cursurile vor fi suspendate în unităţile de învăţământ preuniversitar (grădiniţe, şcoli, licee) din localităţile: Deleni, Adamclisi, Ion Corvin, Băneasa, Dobromir, Lipniţa, Galiţa, Ostrov, Oltina, Aliman, Hârşova, Ciobanu, Saraiu, Ghindăreşti, Horia, Topalu, Vulturu, Crucea, Siliştea, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Vadu (comuna Corbu), Independenţa, Dumbrăveni, Cerchezu, Bărăganu, Osmancea şi Ciobăniţa (comuna Mereni), Chirnogeni, Peştera.

Directorii unităţilor de învăţământ vor lua toate măsurile pentru asigurarea permanenţei şi a funcţionării utilităţilor din unităţile de învăţământ.

„Conform prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la finele semestrului sau anului şcolar în curs, stabilite de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ“, a menţionat ISJ Constanţa.

Administraţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie a anunţat că, în aceste zile, vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor. În sudul, estul şi centrul ţării vor fi temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger, cu minime de -15....-10 grade, iar izolat în Muntenia, Oltenia şi sud-estul Transilvaniei se vor înregistra valori termice în jurul a -20 grade.

În noaptea de luni spre marţi (18/19 ianuarie) şi în prima parte a zilei de marţi (19 ianuarie), în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar, vântul va mai avea intensificări, cu viteze de 45-50 km/h, izolat peste 60 km/h în zona litorală, spulberând zăpada depusă în zilele precedente. Vremea se va menţine deosebit de rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa până în jurul datei de 26 ianuarie.

În estul judeţului Tulcea, în special zona costieră si Delta Dunării, se vor semnala: vȃnt cu viteze la rafală de 70 - 90 km/h viscolind si troienind zăpada. 

Pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo în Dobrogea. Vremea rea persistă, Delta Dunării rămâne sub Cod portocaliu

UPDATE Sinistraţii prinşi de viscol şi găzduiţi la Hârşova pleacă spre Constanţa. Convoiul are 134 maşini şi 38 camioane, plus escortă oficială

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul