Sancţiuni în cazul îngrijitoarelor acuzate că au agresat copiii de la o creşă. Măsurile dispuse de primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşă                                                                                               FOTO: Arhiva Adevărul

Îngrijitoarele sunt acuzate că au agresat fizic şi verbal doi copii de doi ani şi jumătate. Părinţii au depus plângere la poliţie.

Două îngrijitoare de la Creşa numărul 20 din Năvodari sunt acuzate că, în 24 aprilie, au agresat fizic şi verbal doi copii.

Părinţii acestora au depus plângere la poliţie, iar oamenii legii au început cercetările pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă.

Cei doi copii, care ar fi fost abuzaţi fizic şi verbal de către îngrijitoare, sunt în vârstă de doi ani şi jumătate.

Părinţii au aflat despre aceste fapte după ce unul dintre ei ar fi montat un dispozitiv audio, iar pe înregistrare se aude cum îngrijitoarele ţipă la copii şi le vorbesc urât. De asemenea, la un moment dat o îngrijitoare îi spune unui copil să se spele pe faţă cu apa din toaletă.

Primăria oraşului Năvodari a deschis şi ea o anchetă disciplinară cu privire la acest aspect. Vineri, 10 mai, a transmis măsurile luate:

-  Dănălia Iuliana, infirmieră, a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;

-  Pricope Iuliana, ingrijitoare, a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;

- Cvas Tamara, şef centru - sancţiunea disciplinară, avertisment scris.

„De asemenea, ȋn cel mai scurt timp se va proceda la luarea unor măsuri pentru o mai bună organizare, control şi verificare a activităţii ȋn cadrul Creşei nr. 20, pentru preȋntâmpinarea altor astfel de incidente nedorite”, spun reprezentanţii primăriei Năvodari.

Pe aceeaşi temă:

Două îngrijitoare de la o creşă din Năvodari, acuzate că au agresat copiii: una dintre femei i-a spus unui micuţ să se spele cu apă din toaletă

Oraşul în care s-au construit cinci biserici în ultimii 20 de ani şi nicio grădiniţă pentru că „nu este spaţiu“. Copiii, condamnaţi să meargă în ture la cursuri


 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie