România, condamnată din nou la CEDO. Cum au reuşit autorităţile statului să emită un act oficial cu o întârziere de 5 ani, 2 luni şi 14 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEDO Sursa echr.coe.int

Statul român trebuie să plătească 3.600 euro unui investitor drept despăgubire stabilită de CEDO pentru eliberarea unui certificat de urbanism cu o întârziere de 5 ani, 2 luni şi 14 zile.

Documentul nu-i mai foloseşte la nimic omului de afaceri Marian Turbatu, căci afacerea a fost pierdută.

Cererea de eliberare fusese depusă la 1 februarie 2008, pentru amplasarea a cinci centrale eoliene pe teritoriul comunei Mihai Viteazu.

Pentru că n-a vrut să dea curs cererilor de şpagă de la autorităţile judeţene, Turbatu a primit acte de la CJC cu întârziere de până 7 ani.

Investitorul este denunţătorul lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, aflat actualmente în puşcărie.

„CEDO a constatat recent, din nou, că există <deficite structurale persistente atât în administraţia română, cât şi în justiţie>. Acum aştept despăgubirea, încă n-am primit-o nici pe aceea“, a declarat Marian Turbatu.

La 1 februarie 2008, Marian Turbatu a cerut CJC eliberarea unui certificat de urbanism.

Au trecut cele 30 zile prevăzute de lege, investitorul i-a dat în judecată, a trecut prin două instanţe - Judecătoria Constanţa şi Tribunalul Constanţa - şi a obţinut decizie definitivă care trebuia aplicată în 5 zile.

Aceasta a fost executată însă doar după ce Nicuşor Constantinescu a fost arestat şi suspendat din funcţie.

După ce a primit actul tardiv şi inutil, Turbatu (foto) a reclamat România la CEDO. 

„I-am reclamat la CEDO după ce am primit certificatul de urbanism, ce trebuia emis din start fără hotărâre judecătorească. Decizia CEDO este o reparaţie morală, nu şi materială. Actul nu mă mai ajută cu nimic, în plus reclamarea la CEDO costă timp, resurse“, arată Turbatu.

Investitorul are satisfacţia că demersul său a fost confirmat de CEDO.

„Instanţa internaţională a precizat că emiterea unui act administrativ cu 5 ani, 2 luni şi 14 zile dovedeşte clar că încă există <deficite structurale persistente atât în administraţia română, cât şi în justiţie>.

Hotărârea CEDO confirmă că statul român prin organele sale nu garantează o justiţie echitabilă cetăţenilor care aleg să obţină actele pe căile legale existente si dovedeşte că toate demersurile legale de a obţine actele au rămas fără succes“, a precizat investitorul de profesie avocat. 

În 2006, cetăţeanul româno-german Marian Turbatu intra pe piaţa din România obţinând prima autorizaţie de urbanism pentru construcţia de eoliene în Dobrogea.

„O singură dată m-am întâlnit cu Nicuşor Constantinescu, când a ţinut să ne înmâneze personal autorizaţia. A zis: «Pe asta v-o dau fără să vă cer nimic. Dar să ţineţi cont de noi când le construiţi»“, relatează investitorul.

Pe aceeaşi temă: 

Omul care l-a înfundat pe baronul Nicuşor, revoltat de sentinţa instanţei: „Decizia este de natură să promoveze activ corupţia în România“

România, reclamată la CEDO de omul care l-a denunţat pe Nicuşor Constantinescu. Statul român, pasibil de sancţiuni usturătoare suportate tot de noi

Cum se descurcă acum investitorul care a demascat la DNA caracatiţa PSD din Constanţa: „În România, corupţia este generată chiar de instituţiile statului“

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei