România ar putea avea 4.000 kilometri de autostradă până în anul 2027

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul prin care România ar urma să aibă 4.000 kilometri de autostradă până în anul 2027 vine din partea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. El a declarat vineri, la Mamaia, că a fost împiedicat să pună în aplicare acest plan, deoarece mandatul său a fost întrerupt.

Delegaţia Permanentă PNL care se reuneşte vineri, 30 august, la Mamaia, va lua în discuţie propunerea lui Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, de a implica Guvernul într-un parteneriat public-privat prin care s-ar putea construi 4.000 kilometri de autostradă în România.

Fenechiu şi-a exprimat intenţia joi, 29 august, după şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) al Partidului Naţional Liberal, mărturisind că studiază problema de mult timp.

„De 20 de ani ne plângem că România nu are autostrăzi. De 12 ani eu studiez cum s-ar putea face autostrăzi în România. La acest proiect lucrez de mai mulţi ani, peste 2 ani, dar nu am mai apucat să-l aplic. Este vorba de o analiză detaliată a infrastructurii de transpost rutier din Europa.

Cred că am găsit o soluţie fezabilă: construirea unei reţele de 4000 de km de autostradă până în 2027, printr-un parteneriat public-privat la care Guvernul asigură plăţile de disponibilitate“, a dezvăluit Fenechiu. El a precizat că studiul este, de fapt, o lucrare de doctorat a unui coleg cu care a „lucrat foarte mult pe această temă“.

Dacă proiectul lui Fenechiu primeşte votul Delegaţiei Permanente PNL, va fi supus dezbaterii publice. „Acest proiect a primit votul de susţinere din partea BPN şi va fi discutată în Delegaţia Permanentă. Dacă va primi votul, va fi pus în dezbatere publică, cu PNL ca iniţiator. Este un proiect de mare amploare, destinat ca pe termen lung să atace una din temele pe care PNL le consideră prioritare pentru România în următorii ani“, a declarat liderul PNL Crin Antonescu.

Vă mai recomandăm

Liberalii au dezbătut ore în şir la Mamaia strategia de partid şi cea de guvernare

Mobilizare liberală la malul mării. Marea reuniune de vară PNL se încheie cu o manifestare USL de amploare

FOTO Constănţeanca Ramona Mănescu, de la „Cel mai fashion politician român“ în 2011, la mandatul de ministru al Transporturilor în 2013

Crin Antonescu: “Să fie foarte limpede pentru toată lumea. Eu, în partid, nu am niciun infractor”

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!