Reprezentanţii universităţii particulare „Andrei Şaguna“ despre acuzaţiile aduse lui Aurel Papari: „Presupusul şantaj a fost o provocare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Papari (centru) FOTO Arhivă personală

Universitatea „Andrei Şaguna” a trimis un comunicat de presă în care precizează că respinge acuzaţiile de şantaj care au fost aduse în mod public profesorului universitar dr. Aurel Papari.

Prof. univ. dr. Andra Seceleanu, prorector al Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, spune că „potrivit unei practici curente a Universităţii „Andrei Şaguna”, de încurajare a absolvenţilor Facultăţii de Psihosociologie în practicarea meseriei pentru care dobândesc competenţe în timpul studiilor, acestora le sunt puse la dispoziţie, prin contracte de închiriere, spaţii adecvate în care să poată desfăşura activităţi de consiliere.

Aceste spaţii se află vizavi de sediul universităţii şi le sunt puse la dispoziţie contra unei sume modice de 100 de lei pe lună. Este evident că alternativa de a-şi găsi singuri spaţii pentru practicarea meseriei este mult mai costisitoare.

Una dintre absolventele care au încheiat contracte de acest fel, în acelaşi timp studentă la master la UAŞ, a văzut în această oportunitate, ce i-a fost oferită generos de universitate, un prilej de a face o speculaţie. Astfel, a subînchiriat, în mai multe ocazii, spaţiul respectiv, unei firme, pentru cursuri (plătite) de formare, fapt ce încălca prevederile exprese ale contractului încheiat cu universitatea. De aceea, ca urmare a constatării acestor abateri, în luna mai, masteranda, recunoscând încălcarea contractului şi prejudiciul adus, a acceptat să plătească suplimentar suma de 500 lei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare de funcţionare, în repetate rânduri, a spaţiului, cu încălcarea, cu bună ştiinţă a condiţiilor contractuale.

Dacă Universitatea „Andrei Şaguna” ar fi avut intenţia de a face profit de pe urma acestor spaţii, şi nu de a da o şansă absolvenţilor săi de a pătrunde pe piaţa muncii, în domeniul lor de competenţă, este evident că le-ar fi putut închiria cu sume mai mari de 100 lei pe lună.

Ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susţină examenul de dizertaţie, fără să plătească suma datorată de aproape 3 luni, de 500 de lei, corespunzătoare activităţilor desfăşurate în spaţiul închiriat de la UAŞ. Cu toate că avea cererea de susţinere a dizertaţiei avizată de secretariatul instituţiei, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru şi a reclamat la poliţie că a fost condiţionată de plata celor 500 de lei din contract şi s-a prezentat la casieria universităţii plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative.

Ulterior, la descinderea poliţiei, s-a constatat că respectivele bancnote plătite la casierie erau marcate cu inscripţia şantaj, iar Aurel Papari, care nu are, conform regulamentului instituţiei, nicio atribuţie în privinţa organizării examenelor de licenţă şi disertaţie, neputând împiedica înscrierea unui student la examenul de licenţă şi/sau dizertaţie, a fost reţinut, din punctul nostru de vedere, abuziv.

Nu înţelegem cum poate fi acuzat de şantaj şi reţinut preşedintele unei instituţii de învăţământ superior pentru plata unei sume prevăzute într-un contract şi plătită la casierie, cu eliberarea de factură şi chitanţă“.

Preşedintele Universităţii particulare „Andrei Şaguna“ din Constanţa, profesorul universitar doctor Aurel Papari, a fost reţinut pentru şantaj, El a condiţionat unei studente susţinerea unui examen de plata unei datorii mai vechi, în valoare de 500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone