Remus Cernea şi-a declarat orientarea sexuală: are o iubită pe care a cerut-o de parteneră civilă. El va redepune proiectul pentru căsătoriile gay

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Cernea şi Ioana Stăniloiu Sursa foto Facebook Remus Cernea

Proiectul de lege pentru parteneriatul civil va fi redepus în Parlament de iniţiatorul său Remus Cernea, deputatul independent de Constanţa. Acesta şi-a anunţat intenţia printr-un gest surprinzător: şi-a invitat iubita la locul lui de muncă şi, de faţă cu presa, i-a cerut să-i devină partener civil. „Da“-ul ei a fost pecetluit de un sărut dezinhibat.

„Sprijinim parteneriatul civil atât pentru cuplurile heterosexuale, cât şi pentru cele formate din persoane LGBT“, au anunţat luni, 29 februarie, în Parlament, cuplul Remus Cernea - Ioana Stăniloiu. Parlamentarul şi partenera sa de viaţă au declarat că doresc să îşi oficializeze relaţia sub forma parteneriatului civil şi cer Parlamentului României să voteze o lege în acest sens.

Parlamentarul de Constanţa şi-a declarat astfel orientarea sexuală, aşa cum promisese la izbucnirea controversei publice privind recunoaşterea căsătoriilor gay. Cernea a susţinut drepturile persoanelor LGBT atât în societatea civilă, cât şi în Parlament, propunând de două ori o lege pentru recunoaşterea parteneriatului civil. Proiectul său a fost respins până acum de forul legislativ. Iniţiatorul o va redepune, însă, pentru a treia oară.

„Parteneriatul civil este un contract încheiat în faţa unui notar public, fără nici un fel de discriminare, între două persoane adulte de sex diferit ori de acelaşi sex, care consimt să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc şi a egalităţii în drepturi.

La recensămintele din 2002 şi din 2011, peste 800.000 de persoane au declarat că trăiesc în uniune consensuală (aproximativ 4% din populaţie). Această stare de lucruri reflectă o mai mare diversitate a relaţiilor de cuplu, în concordanţă cu evoluţia realităţilor şi mentalităţilor din întreaga lume democratică“, a precizat Remus Cernea.

Evenimentul a avut loc la Conferinţa „Importanţa recunoaşterii parteneriatului civil şi a drepturilor persoanelor LGBT în România“, ce a fost organizată de Camera Deputaţilor prin Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, şi s-a desfăşurat luni, 29 februarie, la sala Drepturilor omului din Palatul Parlamentului. Au luat cuvântul parlamentari, ambasadori şi reprezentanţi ai ambasadelor SUA, Canadei, Olandei, Finlandei, Germaniei, Marii Britanii, Suediei, Spaniei, personalităţi publice, membri ai unor ong-uri. Ei au susţinut necesitatea adoptării unei legislaţii prin care să fie recunoscut parteneriatul civil atât pentru cupluri formate din persoane heterosexuale, cât şi pentru cupluri formate din persoane de acelaşi sex. Meniul servit invitaţilor a fost unul vegan.

Iubita deputatului, Ioana Stăniloiu, va candida şi ea ca independent la Primăria/Consiliul Sectorului 1 din Bucureşti. „Vreau să lupt pentru valori democratice europene şi pentru un oraş occidental“, a afirmat tânăra în vârstă de 26 ani.

Ioana Stăniloiu a absolvit Conservatorul (secţia canto-clasic-soprană), iar acum studiază Psihologia. Printre domeniile ei de interes se numără activismul civic, umanismul secular, feminismul, drepturile omului şi ale animalelor, protecţia mediului, politica, lectura, muzica. Ea împărtăşeşte cu Remus Cernea şi pasiunea pentru şah. Cei doi formează un cuplu din 2015.

Pe aceeaşi temă:

Cum contracarează Biserica „rivalitatea televiziunilor laicizante“ în chestiunea căsătoriei dintre bărbat şi femeie. Decizie istorică pentru Sinodul întrunit al BOR

Sexul în antichitate: bărbaţii care făceau sex oral femeilor comiteau o josnicie. Care erau limitele în amor şi ce era considerat nepermis în relaţiile intime

Cruciada BOR împotriva homosexualilor. Unde se situează România în chestiunea legalizării căsătoriilor gay

Parteneriatul civil indiferent de sex - avizat la Camera Deputaţilor. „Vrem să fim recunoscuţi drept cuplu. Asta nu ar afecta cu nimic drepturile şi viaţa altora“

Remus Cernea va propune legalizarea uniunilor indiferent de sexul partenerilor

 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €