Rămâne în puşcărie! Judecătorii au respins cererea de eliberare a lui Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au respins cererea lui Gigi Becali. El poate contesta decizia în termen de trei zile.

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa au urmat recomandarea medicilor de la Institutul de medicină legală Constanţa şi nu i-au acceptat cererea de eliberare condiţionată a lui George Becali.

Asta nu înseamnă că patronul Stelei nu poate să se opereze, doar că intervenţia trebuie să aibă loc sub supravegherea gardienilor, într-un spital acceptat de Penitenciarul Poarta Albă.

Avocaţii lui Becali au pledat în instanţă pentru eliberarea lui pentru a fi tratat şi eventual operat la o clinică din Munchen, Germania.

Specialiştii de la Laboratorul de Medicină Legală Constanţa au precizat, în raportul lor către instanţă că "Intervenţia chirurgicală nu se poate efectua în reţeaua spitalelor din ANP, dar se poate efectua într-un spital civil sub pază."

Din această cauză, spun medicii, nu este necesară întreruperea executării pedepsei şi se consideră că timpul petrecut în spital se scade din cel al pedepsei.

Medicii constănţeni spun că există inadvertenţe între actele medicale prezentate de George Becali şi că acesta nu a acuzat dureri de la început. Serviciul de Medicină Legală Constanţa a recomandat ca latifundiarul să fie examinat de către o Comisie Medicală Superioară, adică la INML Mina Minovici Bucureşti.

Avocata Maria Vasii, care îl apără pe Becali spune că a depus deja o contestaţie la decizia de joi. Magistraţii vor decide când şi unde va fi ea judecată.


Vă mai recomandăm:

Şeful clanului Raim din Mangalia, reţinut de DNA pentru înşelăciune şi şantaj

UPDATE Bătaie ca la mascaţi. Doi poliţişti de la DIAS s-au bătut între ei


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG