Radu Mazăre cere azil politic în Madagascar. Fostul primar al Constanţei a plecat din România, unde se afla sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, în cazul căruia Poliţia s-a sesizat pentru că nu s-a prezentat, sâmbătă, la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

IPJ Constanţa a anunţat sâmbătă, 30 decembrie, că o persoană aflată sub control judiciar nu s-a prezentat la sediul poliţiei pentru a semna în graficul de prezenţă.

Conform poliţiştilor constănţeni, „în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, in baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă”.

După verificările efectuate, cel în cauză a  informat ofiţerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic. Această persoană ar fi chiar Radu Mazăre, cel care deţine mai multe concesiuni în Madagascar.

Conform procedurii, poliţiştii au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara.

Măsura controlului judiciar a fost dispusă de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de procurorii DNA de luare de mită (3 infracţiuni), abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Alături de fostul primar, în dosar apare şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acuzat de complicitate la luare de mită. Mita primită de către Mazăre în acest dosar, spun procurorii, ar fi de 8 milioane de euro şi 8 milioane de lei pentru facilitarea emiterii unor documente şi trucarea unor licitaţii.

Referitor la concesiunile pe care Radu Mazăre le are în Madagascar, acesta declara în faţa instanţei în anul 2016 că „acolo am găsit un amplasament cu potenţial, cu un preţ rezonabil, într-o zonă turistică, era la ocean- aproximativ 2 hectare. Am discutat cu Elan despre posibilitatea de a face o investiţie acolo. Am convenit să o realizăm. Eu si Mihai am demarat discuţiile cu tribul care era proprietar despre teren când am revenit în Madagascar. Am luat terenul în concesiune pe numele meu şi pe numele fratelui meu Mihai pe o perioadă de 99 de ani”.

Radu Mazăre mai are şi alte dosare pe rolul instanţelor de judecată. Astfel, fostul primar a fost condamnat în prima instanţă de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia. Decizia a fost dată în iulie 2017. Prejudiciul este aproximat de către experţi la 114 milioane de euro.

Tot în prima instanţă este judecat împreună cu fratele său, Alexandru Mazăre şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri Coandă din Constanţa unde ar fi primit mită de 175.000 de euro pentru trucarea unor licitaţii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”