Prognoza meteo: ger şi ninsoare în Dobrogea. Temperaturi mai mici cu 15 grade faţă de valoarea normală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faleza Constanţei FOTO Ovidiu Oprea

Meteorologii au emis noi avertizări care vizează ninsori şi viscol  în sudul şi estul ţării, începând de luni. Începând de marţi, vremea îşi va reveni,

Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 10.00, fiind valabilă până marţi, la ora 14.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În acest interval, în judeţele  Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

Meteorologii au emis şi un cod galben pentru regiunile Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Codul va intra în vigoare luni, la ora 4.00, fiind valabil până marţi, ora 20.00.

În acest interval, ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent, vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada şi diminuând vizibilitatea.

Totodată, o avertizare cod galben de frig a intrat în vigoare duminică dimineaţă, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. 

De asemenea, meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de ger care va intra în vigoare luni, pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde maximele vor fi cuprinse între -12 şi -8 grade, iar minimele vor coborî până la -22 de grade.

În Constanţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, nouă sărăriţe au împrăştiat material antiderapant pe străzile principale şi secundare din municipiul Constanţa, pornind din următoarele intersecţii: Poarta 1, bd. Ferdinand – bd. Tomis, bd. Mamaia - Pescărie, bd. Lăpuşneanu - bd. Aurel Vlaicu, str. Suceava - Boema, bd. I.C. Brătianu, şos. Mangaliei – bd. 1 Mai, bd. I.C. Brătianu-Cora, bd. Aurel Vlaicu – Pod Cumpenei. 

Pentru combaterea poleiului utilajele SC Polaris M Holding au împrăştiat 130 tone de material antiderapant. În staţiile de autobuz, pe trecerile de pietoni şi trotuare, la intrările de la Unitatea de primiri urgenţe şi instituţii publice s-a intervenit pentru curăţarea zăpezii cu 118 angajaţi ai SC Polaris M Holding. 

Primăria Constanţa recomandă constănţenilor să nu staţioneze autovehiculele în locuri care ar împiedica accesul autovehiculelor cu competenţe în asigurarea serviciilor de urgenţă. 

Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: 

Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa – 0241/550055;

Dispecerat Serviciul Administrare Spaţii Verzi – 0722545366/ 0241/488171;

Dispecerat Poliţia Locală – 0241/484205.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate