Probele RADET durează până la finele săptămânii. Când începe furnizarea căldurii în apartamente?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţeaua RADET, pregătită pentru începerea livrării FOTO Adevărul

Testarea reţelei de distribuţie a energiei termice pentru sezonul rece 2013-2014 a început luni, 7 octombrie. RADET Constanţa face de la primele ore ale dimineţii probele la rece pentru pregătirea furnizării agentului termic. Acestea vor dura câteva zile.

„Se ţine cont de lucrările la instalaţiile interioare anunţate de asociaţiile de proprietari. Unde s-a cerut răgaz pentru finalizarea reparaţiilor sau amenajărilor, vom interveni peste câteva zile. Dar în cursul acestei săptămâni, toată operaţiunea va fi încheiată“, au declarat reprezentanţi ai RADET Constanţa.

Directorul Ilie Rachieru declarase că odată terminate probele la rece, căldura ar putea fi furnizată în apartamente. Asociaţiile de proprietari nu au cerut însă acest lucru, până la această dată.

În ciuda temperaturilor foarte scăzute, constănţenii preferă să rabde de frig în case, decât să înceapă plata unor facturi uriaşe la întreţinere. Iar dacă temperatura atmosferică nu scade noaptea, trei zile la rând, sub 10 grade Celsius, agentul termic nu va fi furnizat.

Constanţa are o gigacalorie de aproape 360 lei, printre cele mai scumpe din ţară. De subvenţia municipalităţii nu beneficiază decât jumătate din populaţia oraşului.

RADET furnizează căldură pentru aproape 90.000 apartamente din Constanţa, în care locuiesc 270.000 persoane dintre cele 310.000 persoane reprezentând populaţia reşedinţei de judeţ.

Primarul Radu Mazăre a anunţat că Primăria Constanţa va acorda, ca anul trecut, ajutorul pentru încălzire în funcţie de veniturile proprietarilor: sub 1.500 lei pe membru de familie sau sub 1.800 lei pentru persoanele singure. La Constanţa, 40.000 apartamente beneficiază de subvenţia locală.

Deocamdată, însă, decizia oficială pentru anul 2013-2014 nu a fost luată de edili, în şedinţa de Consiliu Local Municipal. „De obicei, când se ştie exact procedura cu subvenţiile, încep şi solicitările de furnizare a căldurii“, mai spun cei de la RADET.

În acest an, RADET Constanţa a primit 1.000 cereri de debranşare de la reţeaua centralizată de alimentare cu energie termică. Alte 1.000 debranşări au fost făcute în mod ilegal.

Vă mai recomandăm

Debranşări în lanţ de la RADET. Jumătate dintre ele sunt ilegale

Gigacaloria rămâne la preţul de 358,54 lei. Plafoanele de acordare a ajutoarelor de încălzire sunt neschimbate

RADET începe încărcarea instalaţiilor de încălzire. Urmează probele la rece

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani