Poliţişti ai Inspectoratului General pentru Imigrări, pe insula migranţilor, din Grecia. România va contribui cu nave, corturi şi containere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţii, o problemă a Europei FOTO PFR

Patru experţi din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au plecat pe 3 aprilie, într-o misiune a Biroului European de Sprijin pentru Azil (B.E.S.A.), în Grecia, pentru o perioadă de şase săptămâni.

Cei patru ofiţeri I.G.I. vor înregistra migranţil aflaţi în hot-spot-ul din insula Lesbos, îi vor consilia în materie de relocare internă şi vor aplica procedurile de admisibilitate a cererilor de azil depuse în Grecia.

Misiunea se înscrie în eforturile MAI de sprijinire a demersurilor UE de gestionare a crizei migraţiei din Grecia. 

Solidaritatea, la nivel european, constituie un principiu de bază în activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări care a participat, în cursul anului 2015, la 32 de misiuni de sprijin operaţional în alte state membre sub egida Biroului European de Sprijin pentru Azil.

În urma Reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din perioada 17-18 martie a.c., şefii de state şi guverne au adoptat o serie de acţiuni şi măsuri suplimentare în sprijinul Greciei. 

Ca urmare a angajamentelor asumate, România va contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranţi din Grecia cu 60 de poliţişti de frontieră, 10 experţi în domeniul procedurilor de azil, 6 mijloace auto, două nave de patrulare maritimă şi mijloace logistice reprezentând 50 de corturi şi containere. 

Din păcate, în ultimii ani, UE nu mai face faţă valului de emigranţi şi situaţia va exploda cât de curând. În insula Lesbos, din Grecia, cea mai aproape de Turcia, vin aproape 1.000 de refugiaţi pe zi. Misiunile de asistare sunt depăşite, spune Cosmin Bârzan, preşedintele Centrului pentru Resurse Civice. 

De la 1 ianuarie şi până pe 11 martie, pe insulă au ajuns 81. 377 de refugiaţi. Dacă în luna mai a anului trecut au ajuns pe insulă 8.000 de oameni, în octombrie numărul lor a trecut de 135.000, conform datelor UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi).

Vă mai recomandăm:

Refugiaţi sirieni la Constanţa: „Mai bine să murim în război sfârtecaţi de o bombă, decât aici de foame!“

De ce mergem la mare de 1 Mai. Istoria sărbătorii primei zile de plajă, de la serbare câmpenească la marea descălecare în capitala distracţiei

1 Mai la Vama Veche, locul unde soarele apune pe ritm de chitară. Cine au fost primii vamaioţi

Cum s-a dus farmecul de altădată din Vama Veche: de la ţinutul sălbatic al anilor '80, străbătut de turme de mioare, la refugiul destrăbălării tinerilor rebeli 

FOTO Farmecul de altădată al boemului 2 Mai: locul unde domnii de la Bucureşti se dezbrăcau de haine şi de griji

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro