Poliţia Rutieră Constanţa va avea sediu nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sediul are 2.500 de metri pătraţi suprafaţă construită, două etaje şi demisol, iar printre săli se va număra şi una destinată celor care susţin examenul pentru restituirea carnetului de conducere.

Poliţiştii au intrat în posesia noului sediu la finele lui septembrie 2009, însă nu s-au putut muta imediat din cauză că imobilul a avut nevoie de reparaţii.

Unde este situat

Clădirea, situată pe bulevardul I.C. Brătianu, lângă Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis, Constanţa aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a fost preluată de la jandarmi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.

2500 de metri pătraţi


„Suprafaţa totală, pe trei nivele, este de aproximativ 2.500 de metri pătraţi, calculând cele două etaje şi demisolul. Imobilul este împărţit în două corpuri de clădire. Este un spaţiu generos“, a declarat comisarul şef Constantin Dancu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere. 

Sediul nu a fost inaugurat atât de devreme cât s-a dorit pentru că nu au existat fonduri pentru a face investiţii.

Materiale de la IPJ


Ca urmare, comanda IPJ a cerut ajutorul Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică, care a alocat majoritatea materialelor necesare pentru reamenajarea imobilului. Cel mai important pas a fost contractarea unei firme de arhitectură care a reproiectat interiorul în totalitate.

„Va avea o zonă pentru relaţii cu publicul, spaţiu pentru compartimentul înmatriculări şi unul pentru examinări în vederea restituirii permiselor auto de conducere. Examenul va fi susţinut pe calculator. O altă parte din spaţiu va fi alocat birourilor de accidente uşoare şi grave, unei săli de şedinţă dotate corespunzător şi unui dispecerat mare care, spunem noi, va face faţă necesităţilor pe următorii 30 de ani indiferent cât de mult se va schimba sau evolua activitatea“, a spus comisarul-şef Dancu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026