Poftiţi la spectacol! Sâmbătă a avut loc primul spectacol în aer liber cu delfinii Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul cu delfini este pe placul celor mici

Cele trei vedete ale Delfinariului din Constanța s-au acomodat repede cu noua lor casă estivală şi joi se bălăceau încântaţi în apă. Ba chiar au fost ascultători şi au ascultat comenzile dresorului, aducând mingea de plastic la marginea bazinului.

Timp de două zile, programele cu publicul au fost suspendate. În acest timp, ei se acomodează cu noile condiţii. Aici vor rămâne până în luna noiembrie, când vor fi mutaţi în bazinul de iarnă.
La mutarea lor au fost mobilizate 20 de persoane: dresori, mecanici, personal medical. Operaţiunea de transfer din bazinul descoperit în cel acoperit a durat aproximativ o oră. 

Sare de ocean din Egipt

În premieră, apa în care se vor bălăci cât e vara de lungă a fost salinizată cu sare de ocean din Egipt. „Este mult mai bună sarea de ocean decât cea de salină, întrucât ultima conţine silicaţi“, a spus dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
7 tone de sare în bazin
Este necesară salinizarea apei pentru a se se reproduce condiţiile din mediul lor natural. Apa din Marea Neagră nu este suficient de salinizată şi astfel se murdăreşte foarte repede. Suplimentar, în bazinul mare s-au adus 7 tone de sare, iar în cel mic 4 - 5 tone de sare. O tonă de sare din Egipt costă aproximativ 80 de euro.

Program

Sâmbătă, cei mici dar şi cei mari sunt aşteptaţi la primul spectacol în aer liber. În week-end, spectacolele încep la orele 10.00, 13.00, 16.00 şi 19.00, iar în timpul săptămânii de la orele 11.00, 15.00 şi 19.00.
Un bilet de intrare pentru adulţi costă 50 de lei, iar copiii plătesc doar jumătate din costul biletului. Micuţii până în 5 ani intră gratis la Delfinariu.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului